ONU: Mii de persoane ar putea muri din cauza foametei în zonele asediate din Siria

Privarea forțată de hrană ar putea provoca mii de decese în zonele asediate din Siria, a declarat luni Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, care a mai spus că statele trebuie să-și asume mai degrabă responsabilitatea pentru protejarea refugiaților, decât să impună restricții inumane și nerealiste la frontiere, relatează AFP și DPA. ‘A continua ridicarea de ziduri tot mai înalte la frontieră împotriva acestor oameni disperați reprezintă un act de cruzime și o iluzie’, a remarcat el, în deschiderea sesiunii anuale a Consiliului pentru Drepturile Omului la Geneva. ‘Peste 450.000 de persoane sunt prinse într-o capcană în satele și orașele din Siria — în unele cazuri, de ani de zile’, a tras un semnal de alarmă Zeid Ra’ad Al Hussein. ‘Hrana, medicamentele și alte produse de ajutor umanitar de urgență sunt blocate în mod repetat. Mii de persoane ar putea să moară de foame’, a avertizat el. ‘Privarea deliberată de hrană este, fără îndoială, interzisă ca armă de război. Și, prin extensie, asediul (localităților) de asemenea’, a declarat Înaltul Comisar vorbind în Sala pentru drepturile omului din Palatul Națiunilor de la Geneva. Pentru a profita de ‘încetarea ostilităților’ decretată sâmbătă, ONU a anunțat că își va intensifica operațiunile umanitare pentru a acorda ajutor în următoarele cinci zile pentru mai mult de 150.000 de persoane blocate în localitățile siriene asediate de către unul sau altul dintre beligeranți. Coordonatorul afacerilor umanitare ale ONU în Siria, Yacoub el-Hillo, a anunțat duminică seara ‘livrarea unor ajutoare luni și în zilele următoare în localitatea rebelă Mouadamiyat al-Cham’, într-o suburbie a Damascului, asediată de forțele guvernamentale. În total, ONU prevede, în plus la operațiunile în curs de desfășurare, ‘livrarea în următoarele cinci zile a unor ajutoare pentru aproximativ 154.000 de persoane care trăiesc în localități asediate din Siria’, a adăugat el. Națiunile Unite așteaptă undă verde de la părțile în conflict ‘pentru a ajuta aproximativ 1,7 milioane de persoane din zone greu accesibile’, a precizat acesta. ‘Evacuările medicale trebuie să fie necondiționate’, a mai spus Hillo, potrivit căruia ‘ONU cere tuturor părților să asigure acces necondiționat, liber și regulat la toate cele circa 4,6 milioane de persoane care trăiesc în localități greu accesibile sau asediate de pe întreg teritoriul Siriei’. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a cerut luni, la rândul său, acces în aceste zone pentru a oferi ajutor medical. ‘Multe cereri nu sunt aprobate de către autoritățile siriene’, a subliniat Elizabeth Hoff, reprezentanta OMS în Siria. ‘În 2015, OMS a depus 102 de cereri: 30 au fost aprobate și 72 au rămas fără răspuns’, a indicat ea. Conflictul din Siria care durează deja de cinci ani s-a soldat până acum cu 270.000 de morți, determinând un exod de milioane de oameni.