Manchester City a câștigat Cupa Ligii în Anglia

Manchester City a câștigat Cupa Ligii engleze la fotbal, pe Wembley, după ce a învins-o în finală pe Liverpool, cu scorul de 3-1, la loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar și după prelungiri scorul a fost egal, ”cetățenii” deschizând scorul prin brazilianul Fernandinho (48), pentru ca un alt brazilian să restabilească egalitatea, Coutinho (82). Eroul finalei a fost portarul echipei din Manchester, Willy Caballero (34 ani), de obicei rezervă, care acum a apărat trei dintre loviturile de departajare ale ”cormoranilor” (Lucas Lleiva, Coutinho, Lallana). De la City a ratat Fernandinho (bară). Au transformat Jesus Navas, Sergio Aguero, Yaya Touré, respectiv Emre Can. Manchester City are patru Cupe ale Ligii în palmares (1970, 1976, 2014, 2016), recordul fiind deținut de Liverpool (8 trofee).