Adi Cristi
Adi Cristi

CUM HOȚUL STĂ CU OCHII PE BUTELIE

 

Încet dar sigur ne apropiem de startul alegerilor locale din iunie 2016. Când scriu ”încet” mă refer doar la modul în care partidele încearcă să-și definească strategia pe care vor încerca să o prezinte electoratului. Ne aflăm la începutul acesteia, moment în care partidele decid dacă ”vor merge singure” în alegeri sau se vor regrupa în interiorul unor alianţe politice sau doar electorale. Ideea cu ”Voinicul din poveste”, îmbrățișată de regulă de partidele mici, cărora anumite conjuncturi de moment le-au dat și câțiva parlamentari, atât de necesari formării unor majorități funcționale, devine din ce în ce mai îndepărtată, atâta timp cât tălpile liderilor acestor partide, cum ar fi UNPR și ALDE, încep să simtă ”flăcările Gheenei”. Despre ALDE nu putem să spunem prea multe, fiind un partid nou nouț, format ca un protest al celor care se simt adevărații liberali, după ce PNL a luat-o pe drumul greșit al popularilor europeni, fiind practic absorbit de pedeliștii născuți din Traian Băsescu și ajungi să fie crescuți până la înmormântare de Vasile Blaga. ALDE nu a avut până acum o confruntare directă cu electoratul. Nu știe cât reprezintă în ochii alegătorului. Mai precis, în gestul de a introduce buletinul de vot în urnă, după ce au pus ștampila pe ALDE.

Poate de aceea, inițial, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, cu o fermitate neîndoielnică în glas, că partidul său va merge singur în alegeri, pentru ca, la formările de majorități în consiliile locale și județene, prima opțiune de alianțe postelectorale să fie acordată celor din PSD.

Același discurs l-a avut și Gabriel Oprea, liderul PUNR, partid ce nu este la prima confruntare electorală, unde, tot la locale, a avut amărăciunea constatării că este mult prea firav pentru ca alegătorii să-l ia în seamă de unul singur. Este ca și cum ai încerca să investești încredere și speranţă într-un copil subnutrit poate să participe și să câștige un Maratonul alegerilor, fie ele și locale.

Cu cât ne apropiem mai repede de facerea listelor de candidaţi cu atât constatăm nuanţării majore ale acestor strategii de abordare a alegerilor locale din 2016. ALDE începe să nu excludă avantajele mergerii în alegeri pe liste comune cu PSD, în timp ce PUNR își aduce aminte de comportamentul său specific de a fi din ce în ce mai precaut, de a cântării cât mai chibzuit șansele sale, înfrângându-și orgoliile și vanitățile, oricât de tentant ar suna ”mergem singuri în alegeri”. Sondajele de opinie, care încep să inunde scena politică a țării, mai precis spațiile securizate ale partidelor, dovedesc, pe surse, că nici ALDE și nici UNPR nu au mușchii într-atât de formați încât să poată ridica singure câte 5% din electoratul românesc, reușind astfel să se înscrie în competiția consiliilor județene, în special. Votul pe care populația îl va da pentru consiliile județene este de fapt o repetiție generală pentru alegerile parlamentare. Nu trebui pierdut din vedere, în economia analizelor ce se vor face după alegerile locale, că de această dată se va reveni și la parlamentare la votul pe liste, astfel încât votul politic dat partidelor să fie votul care contează. La alegerile uninominale a contat foarte mult persona, care a fost votată și mai puțin partidul. Revenindu-se la votul pe liste se va instaura din nou ”dictatura partidelor”, astfel încât, pentru a ocupa un loc eligibil va fi necesară câștigarea ”încrederii partidului”,  pe listele căruia ai decis să candidezi. Competiția ajungerii pe liste nu va ocolii ”cotizația”, pe care un candidat va trebui ”să o verse la casieria partidului” căci, vorba lui Traian Băsescu, ”nimeni din PDL nu a pus mâna pe bani, atâta timp cât el le zicea ferm doritorilor de a sponsoriza partidul: ”Fugi la casierie!” Deja anumiți lideri ai PNL, de exemplu, au sugerat celor care doresc să facă rândul la înscrierile pe liste să pregătească banii, căci este vorba de competiție, iar într-o competiție trebuie să existe niște criterii de departajare” (sic!) Nu trebuie uitat nici amănuntul de culoare ce va face ca DNA să stea cu ochii pe alegeri, cum hoțul stă cu ochii pe butelie. O simplă mișcare greșită și procurorii vor interveni instantaneu, așa cum au făcut-o la examenele de bacalaureat.

Și, o întrebare din public: Oare Liviu Dragnea va mai folosi ”strategia electorală” pentru care Justiția încă îl judecă? Dacă se crede nevinovat, cu siguranță că o va mai folosi. Oare așa să fie sau noi suntem mai proști decât ne cre ei?