Toate biletele pentru meciul de tenis România – Slovenia au fost vândute

Cu trei zile înaintea primei partide, programată vineri, 4 martie, a confruntării din Cupa Davis, dintre România și Slovenia, biletele puse la vânzare de organizatori s-au epuizat déjà, informează agerpres.ro. Potrivit organizatorilor, primele bilete care s-au epuizat, în numai trei zile de la punerea lor în vânzare (17 februarie), au fost cele pentru meciul de dublu, de sâmbătă, în care vor evolua Horia Tecău și Florin Mergea. S-au epuizat apoi biletele pentru prima zi a întâlnirii, cea de vineri, pentru ca marți seară să se epuizeze și biletele pentru disputele de duminică. De menționat că organizatorii au scos la vânzare câte 490 de bilete pentru fiecare zi (4-6 martie), la prețul de 50 lei/reuniune, alte circa 500 de bilete fiind rezervate unor invitați din întreaga țară. Întâlnirea România – Slovenia se va disputa după sistemul ”cel mai bun din cinci meciuri”. Primele două meciuri de simplu, în care România va fi reprezentată de Adrian Ungur și Marius Copil, se vor disputa vineri 4 martie, cu începere de la ora 14,00. Meciul de dublu, în care vor evolua Horia Tecău și Florin Mergea, doi dintre cei mai valoroși jucători de dublu ai tenisului mondial, va avea loc sâmbătă 5 martie, de la ora 15,00, ultimele două partide urmând să se dispute duminică 6 martie, începând cu ora 14,00. Festivitatea tragerii la sorți a jocurilor va avea loc joi, de la ora 12,30, în Sala ”Regele Ferdinand” din incinta Palatului administrativ al municipiului Arad, acolo unde a fost amenajată o expoziție de insignofilie și numismatică cu tematică sportivă, exponatele aparținând lui Puiu Valea, cunoscut colecționar arădean.