Maria Șarapova a declarat forfait la Indian Wells

Ediția din acest an a turneului de la Indian Wells începe săptămâna viitoare, cu Simona Halep (24 de ani, locul 5 WTA) în rolul deținătoarei trofeului. Înainte de startul competiției, românca a avut parte de o veste bună. Maria Șarapova (28 de ani, locul 7 WTA) a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a turneului de la Indian Wells, din cauza unei accidentări la brațul stâng. Rusoaica are probleme medicale de la începutul anului, motiv pentru care a renunțat la turneul de la Brisbane, dinaintea Australian Open. La Melbourne, în primul Grand Slam al anului, Șarapova a ajuns în sferturi, unde a fost eliminată de liderul mondial Serena Williams, și nu a mai jucat de atunci. Maria Șarapova este “coșmarul” Simonei Halep, pe care a învins-o în toate cele șase întâlniri directe. Apogeul confruntărilor dintre cele două jucătoare s-a consumat în finala ediției din 2014 a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, când câștig de cauză a avut rusoaica.