DEMOCRAȚIA ȘI OMUL

Ne-am încurcat din nou în brizbrizuri. Dorind să salveze ”corabia, meșter cârmaciul” ai noștri demnitari au ajuns să revigoreze Securitatea, ca poliție politică, oferindu-i pentru tot felul de găselnițe, greu de definit (cum ar fi terorism și securitatea națională) libertatea de a reîncepe anchetele penale.

Avem, se pare, memoria scurtă care se lasă afectată doar un sfert de secol, după care încearcă să reia istoria de la început, de parcă nu s-a întâmplat nimic, din nou trebuie inventată apa, mersul pe jos și anchetele penale de altcineva decât de procurori. Unii mai naivi sau care ne cred proști cu carul, cred că o astfel de lege nu poate fi decât temporară, urmând ca legiuitorul să găsească o reglementare pentru un centru național, civil, de înregistrări, centru care să aibă acces la obiectul muncii sale, înregistrarea convorbirilor, doar cu acordul judecătorului, nefiind posibil nici un fel de inițiativă, fie chiar și pentru celeritatea rezolvării cazurilor de mare corupție, de exemplu, de terorism sau cele care amenință siguranța națională.

Nu trebuie să ne facem că nu știm care este soarta provizoratului în România. Știm că în acest spațiu mioritic provizoriu înseamnă permanent. Știm că ceea ce este programat să țină câteva zile va rezista ani buni, chiar decenii bune. Nimic mai stabil nu este decât provizoratul într-o lume în care trebuie să recunoaștem și să ne asumăm realitatea mlăștinoasă, instabilă, greu de întrebuințat ca sol necesar stabilității a ceea ce ne-am propus să construim.

Mintea jucăușă a actualilor conducători nu se deosebește de mintea acaparatoare a vechilor conductori ai regimului comunist, cei care au transformat Securitatea în ecranul lor de protecție, ce a reușit să-i ferească de revoltele mocnind ale unui popor viu, dar care nu a      avut posibilitatea de a ocupa o piață publică. S-a încercat pe 14 decembrie 1989, la Iași, dar și de această dată autoritățile s-au dovedit mai iuți de picior, sosind înaintea manifestanților în Piața Unirea.

Aceeași țară, aceeași oameni, alte probleme. Astăzi problema migranților împarte poporul român în pro și contra. Unii vor să primească refugiați sirieni, islamiști, alții nu vor acest lucru. Pe noi, de fapt, nu ne mai întreabă nimeni. Hotărârile se iau la Bruxelles via Berlin, indiferent de ce ar dori poporul român sau un alt popor din Uniunea Europeană. Despre master-plan-ul cu autostrăzile care vor lega România de Europa, Parlamentul României nu s-a pronunțat încă, ceea ce nu a împiedicat Comisia Europeană să decidă deja care vor fi coridoarele, după prioritățile ce convin Europei, fără a fi întrebată România. Banii pe care Comisia Europeană îi dă României trebuie cheltuiți după cum dictează cel care ne dă posibilitatea să accesăm bani europeni pentru a ne face ordine în țară, nu după cum credem noi de cuviință ci după cum sună interesele Europei. Despre autostrada care ar lega Ardealul de Moldova doar moldovenii sunt interesați. Astfel, Moldova riscă să stea izolată de restul lumii încă jumătate de secol, timp pe care specialiștii în cititul în stele îl estimează că va trece până când o autostradă va lega cele două provincii istorice, mult prea dezechilibrate economic astăzi pentru a fi împreună.

Dar, noi nu trebuie să ne concentrăm asupra acestor probleme, noi avem de luptat cu Securitatea (scoasă din vitrinele Muzeului și pusă să facă câteva ture de țară, doar pentru a ne deturna atenția de la lucrurile care contează).

Președintele Klaus Iohannis este pe punctul de a mai rosti o propoziție simplă, de genul ”V-am văzut, v-am plăcut!”  Încă nu a reușit să o facă, dar specialiștii în tăcere indusă sunt optimiști că nu vom mai avea prea mult de așteptat în acest mandat sau cel mult în următorul. Tăcerea indusă trebuie înțeleasă că este o tăcere asumată, provocată fie de lipsa de cuvinte, fie de lipsa curajului de a se angaja într-un dialog coerent privind problemele cu care se confruntă astăzi Administrația Prezidențială într-un regim politic semiprezidenţial. Ministrul Justiției, Raluca Prună, reușește chiar să toarne caz pe foc în momentul în care declară că „OUG adoptată vineri nu restrânge drepturi și libertăți, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”.

Se pare că acești miniștri tehnocrați suferă plenar de incapacitatea de a comunica, de a se face înțeleși, gafând fundamental, cu urmări mult mai mari decât cele produse de miniștri politici, cei care, de bine de rău, știu să vorbească, cel puțin, fără a provoca astfel de confuzii dezarmante și insultătoare la adresa democrației în general și a omului în particular.