Extremistul Breivik afirmă că va lupta ‘până la moarte’ pentru național-socialism

Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane în Norvegia în 2011, a declarat miercuri că va lupta ‘până la moarte’ pentru național-socialism, în a doua zi a procesului pe care l-a intentat statului norvegian în legătură cu condițiile sale de detenție, informează France Presse. În vârstă de 37 de ani, Breivik a mai spus că statul norvegian încearcă „să îl ucidă de cinci ani” prin menținerea sa în izolare. El s-a abținut miercuri de la a mai face salutul nazist. Marți, în prima zi de audieri în închisoarea din Skien în cadrul procesului pe care l-a intentat statului pentru tratamente ‘inumane’ și ‘degradante’, Breivik a apărut ras în cap și făcând salutul nazist. Gestul i-a atras o avertizare din partea judecătorului Helen Andenaes Sekulic, care i-a cerut să nu îl mai repete în timpul procesului de patru zile. „Voi încerca să țin cont”, a spus Breivik, după ce a spus că ar fi vorba de un vechi salut nordic, o explicație care rămâne de demonstrat. Într-o scrisoare trimisă AFP din închisoare la sfârșitul lui 2014, el și-a anunțat „jurământul față de național-socialism”. În cadrul procesului, Breivik acuză statul norvegian de tratamente ‘inumane’ și ‘degradante’ și că nu îi respectă dreptul la corespondență, încălcându-se Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acuzații respinse de autorități. El ispășește o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, care poate fi prelungită, după ce a ucis 77 de persoane la 22 iulie 2011: opt după ce a detonat o bombă în apropiere de sediul guvernului la Oslo și 69 deschizând focul într-o tabără de vară a tinerilor laburiști pe insula Utoya.