Trump sugerează diminuarea rolului Statelor Unite în NATO; ar recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului

Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidențiale din noiembrie în Statele Unite, a sugerat luni diminuarea rolului Washingtonului în alianța militară NATO, relatează DPA și Reuters.”Cu siguranță că nu ne mai putem permite acest lucru”, a declarat Trump consiliului editorial Washington Post într-un interviu.”NATO ne costă o avere și da, protejăm Europa cu NATO, dar cheltuim o grămadă de bani”, a adăugat el.Într-un interviu acordat CNN de asemenea luni, Trump a clarificat că el ar „menține NATO”, dar să plătească mai puțin.SUA cer de mult timp aliaților din NATO să-și crească cheltuielile militare ca parte a alianței. Dar dacă contribuțiile Washingtonului la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord sunt tăiate, aceasta ar marca o schimbare semnificativă în politica externă a Washingtonului cu sprijinul de lungă durată pentru aliații europeni, printre politicienii din cele două mari partide politice din Statele Unite, notează DPA.SUA au reprezentat 72% din totalul cheltuielilor de apărare ale NATO anul trecut. Țările NATO s-au angajat să-și crească cheltuielile militare cu 2% din PIB, dar numai cinci state membre îndeplinesc în prezent acest obiectiv: Marea Britanie, Estonia, Grecia, Polonia și SUA.Într-o serie de dezbateri republicane, Trump a deplâns în mod repetat că SUA joacă un rol supradimensionat în apărare la nivel mondial, inclusiv
în Coreea de Sud, Japonia și Orientul Mijlociu.Trump conduce cursa republicană pentru a deveni candidatul partidului la alegerile prezidențiale din noiembrie, cu toate că o mare parte din liderii republicani se opun candidaturii sale.Printre altele, miliardarul Donald Trump a declarat că dacă va fi ales președinte al Statelor Unite, va recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului și va transfera ambasada SUA în orașul sfânt, notează AFP.”Răspunsul este da, aș face acest lucru… rapid”, a spus Trump întrebat la CNN dacă ar recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului și ar muta cancelaria de la Tel Aviv la Ierusalim, un oraș divizat și disputat, a cărui parte de est palestiniană a fost anexată și ocupată de Israel în 1967.”Nimeni nu este mai pro-Israel decât mine. Noi trebuie să protejăm Israelul”, a declarat Trump la CNN, pledând, la fel ca toate administrațiile americane succesive, pentru „un acord între israelieni și palestinieni” spre o soluție a două state.Magnatul imobiliar și favorit al taberei republicane urmează să se exprime în timpul serii în fața grupului de presiune evreiesc american pro-israelian AIPAC, la a cărui conferință anuală la Washington urmează să apară cei mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din 8 noiembrie.