ÎNCOTRO MERGE ROMÂNIA

 

Acțiunea de decapitări, orchestrată de DNA, continuă să facă victime în prima linie a politicii românești. A venit rândul lui Neculai Onțanu, primarul ”veșnic” (de patru mandate) al Sectorului II, din Capitală.

Să nu fiu înțeles greșit. Dacă numitul Neculai Onțanu a comis o ilegalitate să plătească. Să fie deferit justiției pentru ca aceasta să cumpănească faptele și să decidă dacă e de pușcărie sau de achitare.

Ceea ce surprinde în continuare e că astfel de ”rețineri”, dispuse de procurorii DNA, sunt fundamentate pe denunțuri, chiar dacă infracțiunea, astfel ”pusă pe tapet”, s-a întâmplat acum zece ani. Ceea ce nu a reușit să afle anchetatorul, după un deceniu de neștiință, iată că apare în prim planul activității după ce un neica nimeni (sau un profesionist deja într-ale denunțului, pentru a-și asigura bătrânețea) vine în fața procurorilor și toarnă despre unul, despre altul…

Recuperatorii de altădată s-au transformat în delatorii de azi. Este foarte interesantă această metamorfoză, a accesului la memorie contra asigurării liniștei și a MILIOANELOR DE EURO, obținute tot prin furt calificat. Gabriel Sandu, Gheorghe Stelian, Alina Petre, Dinu Pescariu, dar și Gheorghe Ștefan, Dorin Cocoș, după ce li s-a înmuiat memoria la ”Beciul Domnesc”, au ajuns să definească un nou mecanism de importanța ”firului scurt”, astfel încât procurorii s-au trezit puși în situația să afle mai mult decât reușeau ei să afle de la SRI sau de la o altă structură informativă specializată. Veneau băieții deșertându-și tolba cu infracțiuni, la care și ei, delatorii, au avut un cuvânt greu de spus, oferindu-le procurorilor producții nesperate de dosare, aproape ”predate la cheie”, astfel încât rechizitoriu de trimitere în judecată devenea o simplă probă de trecere pe curat a materialului acuzator.

Interesant ar fi să se studieze o relație voită a fi de culise, din spatele ușilor închise sau pur și simplu secretizată între anchetator – delator și personajul din umbră, cel care reușește să orchestreze ca astfel de scene șocante să se întâmple cu oamenii grei ai partidelor, aflați în pole-position, pe scenei politicii românești, de exemplu.

Astfel, procurorul, în ciuda faptului că avea tema pentru acasă făcută, servită de acești ”binevoitori”, se trezește prins la mijlocul jocurilor politice, fiind pus în ingrata situație de ”a scoate castanele fierbinți” de pe scena politică a țării cu mâinile lui.

Este greu de înțeles cum DNA s-a lăsat chiar atât de ”jalnic dus de nas”, demonstrând de fapt că adevărata grijă a instituției a fost prinderea infractorilor și mai puțin participarea cu bună știință la facerea cărților.

După ce denunțurile au revigorat lucrul la dosarele grele, de mare corupție, pe care aceeași procurori, în marea lor parte de astăzi, le aveau închise în fișete, după ce Laura Codruța Kovesi l-a atacat direct pe Daniel Morar, subalternul ei, pe când acesta era șeful DNA, iar aceleași dosare, care astăzi explodează în fața clasei politice românești, gemeau sub stratul de praf depus din ignoranță sau din cauză de favorizarea tacită a infractorilor, ți se cere să reacționezi astfel încât să nu cumva să ataci independența justiției, adică să nu superi, să nu pui întrebări incomode, să nu constați că, în cel mai bun caz, Ministerul Public (și nu Justiția) a fost implicat în jocurile politice orchestrate cu mare obrăznicie și sfidare totală a poporului de către Traian Băsescu. Astăzi, sistemul lucrează din inerție, dovedindu-se a fi primul perpetuum mobile, care reușește să-și producă energia necesară funcționării, fără a mai apela la intervenții din exteriorul său.

Pe cât bine reușesc delatorii să le facă munca procurorilor, pe atât rău se produce în societate, atacându-se fibra credibilității, cu atât mai mult cu cât, după astfel de rețineri și de privațiuni de libertate, cuprinse în capitolul măsurilor preventive de privare de libertate, urmează achitările în instanțele de judecată, aruncând în aer toate aceste rechizitorii, care au distrus pe fond carierele politice ale celor vizați, evident nu doar de procurori, cât mai ales de acel triunghi delator – anchetator – eminență din umbră, părțile componente ale sistemului, care acționează independent de ce vor unii sau alții, doar la comanda celui care decide încotro trebuie să meargă România. Încotro, România?!