sb10069429a-002.jpg Young woman looking at plate of salad GETTY

Tulburarile de comportament alimentar: Pacientul refuza sa se hraneasca si sa bea lichide – se vede obez

 Comportamentul alimentar este influențat de mai mulți factori – senzația de foame, dispoziția emoțională, senzația de sațietate (de prea plin), societate, statut financiar, cultura, dar și psihicul nostru. În acest sens, pot apărea tulburări de comportament alimentar care pun în pericol starea de sănătate a persoanei și chiar statusul ei vital.

 

Dr. Radu Ionescu-Mihăiță, Medic primar psihiatrie, Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulator al Ministerului Afacerilor Interne „Dr.Nicolae Kretzulescu” explică principalele mecanismele și efectele acestor tulburări de comportament alimentar, printre care perceperea inadecvată a anumitor segmente ale corpului și efectele secundare instaurate rapid după înfometare. Specialistul precizează că deși slăbește foarte mult, pacientul cu o tulburare de comportament alimementar refuză să se hrănească și să bea lichide, pentru că încă se consideră obez.

 

„După un asemenea istoric pacientul este deshidratat, slăbit, într-un dezechilibru hidro-electrolitic și cu foarte puține kilograme. Adesea un schelet.  Și-ajunge să fie dus la camera de gardă și ulterior la secția de terapie intensivă. (…) Pentru că acești pacienți refuză să se alimenteze sau să bea lichide… considerând chiar așa schelet cum sunt, cașectici, că de fapt sunt încă obezi”, subliniază Dr. Radu Ionescu-Mihăiță.

 

În depistarea tulburărilor de comportament alimentar un rol îl au și familia și prietenii – cei din jurul pacientului. Aceștia sunt primii care vor sesiza semnele unei astfel de tulburări – pierderea în greutate, astenia, oboseala persoanei respective. Specialistul indică, însă, faptul că pacientul frecvent își neagă boala.

 

„Inițial, un astfel de pacient își ascunde boala. Deci nu scoate în evidență, nu recunoaște că e ceva în neregulă cu el. Se ascunde. Evită să mănânce găsind tot felul de scuze și motive, se duce singur și își provoacă singur senzația de vomă, înghite singur laxative sau purgative și, aparent, are o existență normală. Ceea ce constată cei din jur este pierderea succesivă în greutate, scăderea în greutate și starea de astenie sau de oboseală pe care o manifestă. Probabil asta îi și îngrijorează. Dar pacientul niciodată nu recunoaște că are o problemă când suferă de o astfel de boală”, a mai precizat Dr. Radu Ionescu-Mihăiță.

 

Specialistul subliniază că abordarea terapeutică trebuie să fie axată pe bolnav, pentru că are nevoie de ajutor – e slăbit, deshidratat, dezechilibrat metabolic și hidroelectolitic. Astfel, pe lângă un tratament farmacologic, pacientul cu o tulburare de comportament alimentarare nevoie și de un tratament suportiv – pentru a-i echilibra deficitele – și de un tratament de tipul psihoterapiei.

 

„Și tratamentul este atât farmacologic, cât și suportiv, adică să-i echilibrăm deficitele pe care le are, cât și un tratament de tipul psihoterapie, în care să reușim să-i modificăm această imagine eronată despre sine și să se accepte așa cum este, să înțeleagă că ceea ce se întâmplă cu el nu este ceva normal și să ajungă într-o linie de echilibru. Numai că acest demers este un demers destul de dificil și se desfășoară lent. În timpul acestui demers terapeutic, cel mai important lucru este să nu-l pierzi pe pacient, pentru că este foarte slăbit, este foarte obosit, estedezechilibrat metabolic și electrolitic și atunci interesul se transferă în menținerea funcțiilor vitale, care nu se poate face decât într-un serviciu de terapie intensivă pentru un pacient ajuns în stare critică”, a explicat Dr. Radu Ionescu-Mihăiță.

 

În ceea ce privește intervenția unui medic sau adresabilitatea la un specialist, pacientul cu o tulburare de comporament alimentar o va realiza când sunt simptome grave. De asemenea, specialistul explică riscul crescut de recidivă al tulburărilor de comportament alimentar. În acest context, Dr. Radu Ionescu-Mihăiță a precizat că în tratamentul unui astfel de pacient implică munca în echipă multidisciplinară.

 

„(…) Există riscul și de a recidivaDin acest motiv, tratamentul trebuie făcut în echipă terapeutică. Inițial, cel mai important rol îl are medicul de terapie intensivă, urmat de psihiatru și se încheie cu psihologul. Terapia sau  psihologului sau psihoterapia este cea care va avea cea mai lungă durată. De așa manieră încât toate schemele cognitive patologice sau dizarmonice pe care le are individul respectiv, felul eronat în care percepe realitatea să poată fi remodelat. Ca să se accepte pe sine însuși așa cum este, să înțeleagă acest lucru și să nu mai ajungem în situația anterioară”, a mai declarat specialistul.