R.Moldova:Proiectul Codului de etică și conduită a deputatului în Parlament a fost discutat în cadrul unei mese rotunde internaționale

Proiectul Codului de etică și conduită a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova a fost discutat astăzi în cadrul unei mese rotunde internaționale. La eveniment a participat Președintele Parlamentului Andrian Candu, deputați, actuali și foști deputați din parlamentele europene, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, experți, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Andrian Candu a menționat că Parlamentului îi revine un rol important în lupta cu corupția, în special prin intermediul mecanismelor legislative. Potrivit Președintelui Legislativului, contracararea acestui flagel devine imposibilă în lipsa unui corp de deputați integri, care să respecte un set de norme de conduită.

”Codul de etică oferă un cadru juridic bun în lupta cu corupția. Documentul reprezintă nu doar un set de reguli de comportament a deputaților în cadrul sesiunilor parlamentare, ci și reguli de etică privind evitarea conflictelor de interese, cînd și cum trebuie refuzate cadourile, angajamentele și invitațiile, precum și instituirea funcției de Comisar de etică”, a declarat Președintele Parlamentului.

Speakerul a anunțat că proiectul Codului de etică și conduită a deputatului se află deja pe agenda Parlamentului, urmînd ca mîine să fie discutat la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități, iar în perioada următoare să fie dezbătut în plenul Parlamentului pentru a fi votat în prima lectură.

Narine Sahakyan, reprezentant adjunct al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, a menționat că proiectul este parte a reformelor de armonizare cu standardele și practicile Uniunii Europene și oferă mecanisme pentru consolidarea democrației în țara noastră.

Deputatul Tudor Deliu, unul dintre autorii Codului de etică, s-a referit la conceptul documentului, elaborat de un grup de deputați, în baza propunerilor venite de la societatea civilă. ”Orice comportament neadecvat al unui deputat se răsfrînge asupra întregului corp de deputați, iar faptul că reprezentăm în Parlament mii de cetățeni care ne-au acordat voturile lor ne impune să avem un comportament deosebit”, a argumentat Tudor Deliu.

Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Raisa Apolschii, și-a exprimat speranța că respectarea de către deputați a prevederilor incluse în Codul de etică va spori încrederea cetățenilor în Parlament. Deputata consideră că documentul va responsabiliza legislatorii și le va cultiva atît spiritul critic, cît și valorile unui Parlament transparent și democratic.

Totodată, mai mulți deputați, reprezentanți ai diferitor fracțiuni parlamentare, s-au referit la necesitatea unei reglementări juridice pentru comportamentul deputaților, venind cu o serie de propuneri la proiectul Codului de etică și conduită.

În cadrul evenimentului a fost discutată și experiența statelor europene în procesul de elaborare și implementare a codurilor de conduită și etică, precum și activitatea Comisarului de etică din Parlament. La dezbateri au participat Președintele Comisiei mandate, etică și contestații din Parlamentul Letoniei, Vitālijs Orlovs, reprezentanta Biroului Comisarului parlamentar din Camera Comunelor a Parlamentului Marii Britanii, Heather Wood, fostul deputat în Parlamentul Suediei, Carl B. Hamilton, fostul director al Biroului pentru promovarea democrației din cadrul Parlamentului European, Dirk Toornstra.

Proiectul Codului de conduită și etică al deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, înregistrat pe data de 4 aprilie 2016, propune un set de reguli de conduită și sancțiuni, precum și instituirea funcției de Comisar pentru etică. Documentul prevede conduita deputaților în cadrul ședințelor plenare, ale comisiilor permanente, în cadrul relațiilor internaționale și în raport cu publicul. De asemenea, Codul vizează utilizarea resurselor publice de către parlamentari, conflictele de interese, activitatea de lobby și cultura eticii parlamentare.

Masa rotundă a fost organizată în cooperare cu Biroul OSCE pentru Instituții Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) și cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în cadrul Proiectului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, implementat cu suportul financiar al Suediei.