Aleșii nu au vacanţă de Paşte

În Săptămâna Mare, care precede sărbătorile pascale, deputaţii au operat o modificare la programul de lucru, astfel încât plenul destinat votului final să aibă loc marţi, nu miercuri, decizia venind ca urmare a unei propuneri din partea liderilor grupurilor parlamentare. „Este o propunere a liderilor ca săptămâna viitoare votul final să se desfăşoare în ziua de marţi. Să nu mai fie miercuri plen, să se lucreze în comisii pentru săptămâna viitoare”, a declarat Marcel Ciolacu, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor (PSD).El a negat că ar fi vorba despre o grabă a deputaţilor de a pleca mai repede acasă, susţinând că aleşii nu au „vacanţă de Paşte”.Deoarece în 2016 prima zi de Paşte şi Ziua Muncii se suprapun, salariaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) se vor putea bucura de timp liber doar în a doua zi de Paşte, adică pe 2 mai.