Celebrul ceas Big Ben din Londra va intra în reparații anul viitor

Celebrul ceas Big Ben din Londra, amplasat pe turnul din apropierea Palatului Westminster și ale cărui bătăi fac deliciul a milioane de turiști, va rămâne tăcut la începutul lui 2017 pentru a fi supus unor reparații, a anunțat marți parlamentul britanic, informează AFP și EFE.

Orologiul — care figurează pe lista UNESCO a Patrimoniului mondial — nu va mai marca ora exactă ”timp de mai multe luni”, iar bătăile lui se vor putea auzi doar ”la evenimente importante”, a precizat un purtător de cuvânt al legislativului.Lucrările de reparații vor costa aproximativ 29 de milioane de lire (37,5 milioane de euro), vor dura trei ani și vor cuprinde inclusiv renovarea mecanismului ceasului, care cântărește 13,7 tone, și o modificare a culorilor acestuia, astfel încât să se revină la modelul original, de la jumătatea secolului al XIX-lea. Totodată, trebuie remediate unele probleme apărute la turnul ceasului, care are 96 de metri înălțime și a fost inaugurat în 1856.

Planul prevede și instalarea unui ascensor care să fluidizeze accesul vizitatorilor în turn, care în prezent se face doar prin intermediul a 334 de trepte. Actualul sistem de iluminare al orologiului va fi înlocuit cu becuri cu consum redus de energie.”Acest proiect ne va permite să acordăm unuia dintre cele mai cunoscute monumente din Regatul Unit îngrijirile de care are nevoie urgentă și pe care le merită”, a declarat Steve Jaggs, cel care deține funcția de paznic al orologiului Big Ben.