Produsele lactate, carnea și cimentul vor fi excluse temporar din comerțul liber cu Ucraina

Republica Moldova a introdus temporar taxe vamale la importul laptelui și produselor lactate, cărnii și cimentului din Ucraina și a stabilit cote la importul acestor produse. Hotărîrea aprobată  de Guvern prevede aplicarea taxelor vamale în regimul de comerț cu țările CSI, pînă la 31 decembrie 2016, informează MOLDPRES.

Prin introducerea taxelor vamale autoritățile încearcă să protejeze piața internă de importurile masive de lactate din Ucraina. Potrivit Ministerului Economiei, volumul produselor lactate importate din Ucraina a înregistrat în anul 2015 o creștere semnificativă. Importul de lapte acru, lapte prins și smîntînă, iaurt, chefir a crescut de 1,5 ori, brînzeturi cu 33 la sută, iar a cîrnaților, salamurilor și produselor similare de 14 ori.

Federația Rusă a impus embargou la import pentru toate produsele din Ucraina, ca urmare exportatorii ucraineni s-au reorientat spre alte piețe de desfacere și, în primul rînd, pe piața Republicii Moldova.

Potrivit hotărîrii aprobate astăzi de Guvern, la laptele și produsele lactate, carnea și cimentul importate din Ucraina va fi aplicată o taxă vamală de 10-15 la sută.

Proiectul a fost elaborat ca urmare a solicitărilor procesatorilor de lactate și carne, care acuză concurenţă neloială, cu care sînt nevoiţi să se confrunte.