ANM: Vreme în general frumoasă de Paști, în majoritatea regiunilor; în noaptea de Înviere va ploua slab la munte și în Moldova

 

Vremea va fi, în general, frumoasă în următoarele trei zile, în majoritatea regiunilor țării, doar în Moldova și în zona montană fiind anunțate precipitații mai consistente, de scurtă durată, atât în noaptea de Înviere, cât și în zilele de Paști, a declarat, vineri, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). „Pentru ziua de mâine (sâmbătă, 30 aprilie 2016, n.r.) ne așteptăm ca valorile termice să fie în jurul celor normale pentru această perioadă, în sudul și estul țării, în timp ce în rest va fi o vreme răcoroasă. Vor fi înnorări temporar accentuate și ploi locale în Oltenia, Transilvania, Maramureș și în zona de munte, unde punctiform se vor cumula 15-20 l/mp. În restul teritoriului, doar izolat vor fi ploi slabe”, a menționat sursa citată.

Potrivit prognozei de specialitate, în noaptea de Înviere, cerul va deveni variabil în mare parte din țară și doar în primele ore va mai ploua slab la munte, în Moldova și cu totul izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi între 14 și 22 de grade, iar minimele din noaptea de Înviere se vor încadra între 3 și 12 grade.

„În prima zi de Paște vom avea cer variabil cu înnorări temporare în zonele montane și submontane și în extremitatea nordică și de sud-vest a țării, unde îndeosebi după-amiaza și seara vor fi ploi de scurtă durată. Ca temperaturi vom avea între 17 și 23 de grade. Pe data de 2 mai, în a doua zi de Paște se vor păstra aceleași tendințe din ziua anterioară, cu precipitații trecătoare în zonele montane. Temperaturile maxime vor oscila între 16 și 23 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 7 și 10 grade Celsius”, a afirmat meteorologul de serviciu al ANM.