Zgonea: Sunt președintele Camerei până plenul va decide altfel, respect procedurile legale

Valeriu Zgonea a declarat marți că este președintele Camerei Deputaților până când plenul va decide altfel, iar pentru el contează ca această funcție să fie preluată legal de cineva care este membru al Camerei.

El a precizat că va respecta procedurile parlamentare legale și nu se va opune acestora în ceea ce privește revocarea sa din funcție.

„Am condus ședința Biroului permanent. În rest, am spus și am repetat: procedurile legale eu întotdeauna le respect. Nu pot să mă opun unor proceduri care sunt regulamentare și legale. Așa cum scrie și în Regulamentul Camerei, cum scrie în toate prevederile pe care noi le aplicăm în Parlament. În rest, toate chestiunile care sunt strict legate de această chestiune îi las pe cei care le dezvoltă să le explice, eu nu vreau să comentez. (…) Pentru mine contează ca această funcție să fie preluată legal, adică regulamentar, de cineva care este membru al Camerei Deputaților. (…) Eu nu cer altceva decât să se respecte prevederile legale. (…) Ne batem de două-trei săptămâni pentru o funcție. În loc să ne batem pentru o soluție în sănătate, pentru o soluție în educație. Eu nu mă bat pentru nicio funcție. Eu sunt președintele Camerei. Până când plenul Camerei nu va lua o altă decizie, sunt președintele Camerei și îmi fac treaba cu respect”, a spus Valeriu Zgonea.

În opinia sa, dacă va fi o femeie care să preia funcția de președinte al Camerei Deputaților „ar fi extraordinar”.

Despre faptul că în Comisia de statut a Camerei s-a decis că articolul 32 alineat 3 din Statutul deputaților și senatorilor i se aplică și astfel a pierdut sprijinul politic, motiv pentru care nu mai are funcția de președinte, iar Bp doar trebuie să ia act de acest lucru, Zgonea a precizat: „Când acel document va veni la Biroul permanent al Camerei, eu voi urmări procedurile legale pe care le are fiecare dintre noi”.

„Să nu ne grăbim. Eu am înțeles și graba aceasta, facem o ședință pe care o convocăm la o oră după ce… Nu mă supăr. Dumneavoastră ați prezentat chestiunile care sunt importante. Eu vă spun ceea ce este important. Uitați-vă la anumite proiecte de legi și la ceea ce face Comisia pentru statut zilele acestea când interpretează un text și anulează, dezincriminează conflictul de interese până în 2013. Am atras atenția că aceste lucruri nu sunt bune și nu fac bine României. În rest, când documentele vor veni în Biroul permanent și vor fi supuse plenului, veți auzi punctul meu de vedere, cum l-ați auzit întotdeauna. Au încercat cu articolul 26, le-am explicat că Regulamentul este în concordanță cu toate deciziile Curții Constituționale. Regulamentul transferă tot ceea ce scrie în articolul 64, 69, care mai sunt… Din 2012 până astăzi, Regulamentul Camerei și Statutul au fost modificate de vreo trei ori. Noi discutăm întotdeauna pe legea care se aplică astăzi”, a punctat Zgonea.

El a explicat că „Birourile permanente reunite nu au competență asupra plenului Camerei Deputaților”, întrebat dacă acest for ar trebui să ia act de decizia Comisiei de statut.

Valeriu Zgonea a menționat că încă din 27 aprilie s-a gândit la o demisie din funcție, întrebat dacă ia în calcul o astfel de variantă.

„Nu asta este important. Important este când ai de partea ta adevărul să poți să te lupți până la capăt. Foarte mulți dintre dumneavoastră considerați că e mai bine să cedezi. Este vorba de restaurație sau progres. Demisia mea o am tot timpul cu mine, de când am ajuns în această funcție. Important pentru noi este cel care vine aici, în această funcție să vină regulamentar, adică legal, și să apere acele chestiuni pe care le clamează fiecare partid politic. Adică să aperi statul de drept, să te preocupe viața oamenilor, să găsești soluții la problemele lor. Nu să găsești oameni care să poată să fie puși pe funcții și să facă o restaurație pe care nimeni, nici dumneavoastră jurnaliștii nu o mai doriți”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

Comisia parlamentară privind statutul deputaților și senatorilor a decis marți, cu cinci voturi pentru și unul împotrivă, că Valeriu Zgonea își pierde funcția de președinte al Camerei Deputaților automat după ce a pierdut sprijinul politic al grupului care l-a propus în funcție.