Medicii legişti fac necropsia în cazul lui Dan Condrea

 

Medicii de la Serviciul de Medicină Legală din Ilfov fac, luni, necropsia în cazul bărbatului care se presupune a fi patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, decedat duminică seara în urma unui accident rutier.Medicii legişti din Ilfov fac necropsia în cazul bărbatului despre care oficiali din cadrul Parchetului General şi surse din rândul poliţiştilor spun că ar fi patronul Hexi Pharma, Dan Condrea. Autopsia durează aproximativ trei ore, la sediul IML Ilfov fiind aşteptat şi un aparţinător al bărbatului pentru o nouă identificare, nefiind suficientă cea de duminică seara, au precizat pentru MEDIAFAX surse medicale. Procurorii au cerut şi o analiza ADN, pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea, test care va fi făcut la Institutul de Medicină Legală Bucureşti, la cererea serviciului judeţean, şi va fi gata în cel puţin două zile, precizează aceleaşi surse M

Poliţiştii au reluat, luni dimineaţă, cercetarea la faţa locului după ce le-au întrerupt duminică seara.

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni dimineaţa, că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi urmat să fie audiat luni în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi şi că „s-ar fi întâmplat mai multe lucruri”, informaţii pe care Dan Condrea le-ar fi ştiut.

„În ultimele cateva zile organele judiciare, sub coordonarea procurorilor, au ridicat mai multe documente, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de fimă cu spitalele din Bucureşti şi din împrejurimi. Astăzi se putea evalua şi se va evalua care este prejudiciul în acest caz. Era imineantă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea. Se puteau lua măsuri preventive. Există indicii că astăzi urma să fie audiat şi se puteau întâmpla mai multe lucruri. Cei implicaţi în cauze ştiu întotdeauna ce urmează să se întâmple”, a declarat Procurorul General al României, Augustin Lazăr la sediul Parchetului General.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că datele preliminare ale anchetei privind accidentul în urma căruia omul de afaceri Dan Condrea a decedat ar arăta că este vorba despre o sinucidere. Dosarul privind accidentul patronului Hexi Pharma va fi preluat, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Nu se va schimba cursul anchetei, va fi una efctivă în care se vor clarifica toate aspectele cu referire la toat persoanele care sunt vizate. Organele de poliţie sunt la faţa locului. Cercetarea este cea care se face în mod obişnuit pentru a se vedea daca e accident sau sinucidere. La faţa locului au fost reprezentanţi ai Institutului de Criminalistică al Poliţiei Române. Este vorba despre o cercetare în curs însă sunt indicii foarte puternice că cel decedat este Dan Condrea. E vorba despre autoturismul acelei firme şi actele care aparţin persoanei respective. De regulă, în astfel de cazuri se fac cercetări pentru ucidere din culpă”, a mai precizat Augustin Lazăr.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-a pierdut viaţa, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca, au anunţat surse din rândul poliţiştilor, accidentul fiind semnalat în jurul orei 19.30. Maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a pierdut viaţa pe loc. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit o victimă desfigurată.

Reprezentanţii Poliţiei Ilfov au declarat că există doi martori ai accidentului. Unul dintre ei se afla la volanul unui autovehicul pe care maşina implicată în accident l-ar fi depăşit cu puţin timp înainte de impact iar cel de-al doilea este un biciclist care trecea prin zonă.