15.000 de cadre didactice vor ieși în stradă pe 1 iunie

Sindicatele cadrelor didactice continuă negocierile cu o echipă guvernamentală pe tema creșterilor salariale. Guvernul transmite ”cu hârtiile pe masă” că nu dispune de fonduri pentru a satisface cererile sindicaliștilor din Învățământ.La rîndul lor, reprezentanții sindicaliștilor spun că nu vor renunța și vor recurge la toate formele legale de protest. Miercuri, 1 iunie, dacă negocierile eșuează, cadrele didactice din toată țara își trimit în fața Guvernului reprezentanții, numărul protestatarilor anunțați de sindicate ridicându-se la 15 000 de persoane. În săptămâna care urmează vor fi și alte mitinguri de protest, ale agricultorilor, dar și ale altor categorii profesionale și sociale.