Licitația aniversară Lavacow a înregistrat vânzări totale de peste 72.000 de euro

Licitația aniversară Lavacow de luni a înregistrat vânzări totale de peste 72.000 de euro, o lucrare de Ion Țuculescu fiind adjudecată cu 60.000 de euro, informează un comunicat al Artmark transmis AGERPRES.

Cu o rată de adjudecare de peste 50%, evenimentul a devenit cea mai bună licitație marca Lavacow și cea mai de succes licitație exclusiv online din România, menționează reprezentanții Artmark.

Reușita licitației a fost asigurată de o operă remarcabilă de Ion Țuculescu, „Copilărie (Peisaj din Ștefănești)”, adjudecată pentru 60.000 euro, dublul prețului de pornire.

Opera provine dintr-o colecție privată din Italia și este însoțită de o scrisoare din partea soției artistului, Maria Țuculescu, care confirmă autenticitatea lucrării. Este cel mai bun rezultat obținut de un artist român într-o licitație exclusiv online.

Următoarea licitație Lavacow va avea loc online, pe 30 iunie, la ora 20,00, și va cuprinde opere de artă contemporană, inclusiv o selecție de lucrări ale unor artiști internaționali de renume.