Gabriela Firea va demisiona din Parlament

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că acei social-democraţi care au fost aleşi duminică primari, dar în acest moment sunt senatori sau deputaţi, vor demsiona din Parlament ”în termenul legal”.”Nici nu-i las să-şi dea demisia astăzi, pentru că mai avem voturi importante în Parlament. În limita termenului legal, îşi vor da demisia toţi colegii mei” a anunţat Liviu Dragnea, în condiţiile în care câştigătoarea Primăriei Capitalei, Gabriela Firea, este şi senator al partidului.

Alţi social-democraţi aflaţi într-o situaţie similiară sunt senatorul Gabriel Mutu (sectorul 6) şi deputaţii Dan Tudorache (sectorul 1) şi Daniel Florea (sectorul 5).

Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut luni, întrebat despre persoana pe care o va propune PSD pentru un post la Curtea Constituţională din partea Senatului, că partidul nu va propune pe nimeni şi îl va susţine pe unul dintre candidaţi.

„PSD nu propune pe nimeni (n.r. pentru un post de judecător CCR). PSD va susţine pe unul din cei care îşi depun documentele (…) Să vedem câte candidaturi sunt şi ne vom întâlni în grup, încercăm mâine şi luăm o decizie în funcţie de ce avem”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD susţine că nu doreşte politizarea Curţii Constituţionale. „PSD nu face propuneri pentru Curtea Constituţională dintr-un motiv foarte simplu: noi nu considerăm că acele locuri din CCR sunt locuri politice (…) Nouă ni se pare un gest important pe care ar trebui să-l facă toată lumea. Cel mai rău lucru ar fi ca şi Curtea Constituţională să se politizeze. Ar fi foarte rău. Sunt destul instituţii politizate în România, care n-ar trebui să fie”, a explicat Liviu Dragnea.