Pîslaru: Există o suplimentare de fonduri în ordonanța privind salarizarea bugetarilor pentru cerințele din Educație

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni că impactul bugetar al corecțiilor financiare pe care le va aduce ordonanța privind salarizarea bugetarilor va fi mai mare decât s-a prevăzut inițial, fără a afecta însă stabilitatea fiscal-bugetară.

„Discuțiile inițiale se încadrau într-o anvelopă de 2,3 miliarde de lei pe anul 2017. (…) Anul acesta avem între 800 și 900 milioane pentru ceea ce înseamnă ultimele patru luni ale acestui an, iar anul viitor, cu tot cu bonusul de la Sănătate și modul în care sunt repartizate sumele, discutăm undeva între 2,5-2,6 miliarde de lei. Evident, au fost inclusiv astăzi anumite discuții în procesul de avizare, dar undeva suntem într-o limită care a fost considerată rezonabilă împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, rezonabilă în parametri de dezvoltare și modelul macroeconomic pe care îl avem pus pe masă. (…) Există o suplimentare de buget care, evident, s-a dus pentru a putea acomoda această cerință din zona Educației”, a explicat ministrul, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, Pîslaru a anunțat că nu au putut fi rezolvate toate cerințele sindicatelor din Educație pentru că s-ar depăși limitele fiscal-bugetare prevăzute.

La Consiliul National Tripartit, care a avut loc luni la Palatul Victoria, au participat din partea Guvernului, alături de premierul Dacian Cioloș, ministrul Muncii Dragoș Pîslaru și cel al Finanțelor Publice Anca Dragu.