ÎNVINȘII AU ABSENTAT

Ieșirea la suprafață sau terminarea alegerilor locale din 2016. Prezența la vot, chiar dacă a fost monitorizată, de această dată, în timp real, ea nu a fost catalizatoare pentru situația în care nu a mai existat ”revenirea la urne”, într-un eventual tur II de scrutin. S-a ieșit o singură dată din case și s-a mers la vot, între orele 7.00 și 21.00. Cine a dorit să voteze, acela a votat. Cine s-a lăsat cuprins de lehamete sau de obsesii personale de genul ”nu merg la vot că nici unul dintre cei care îmi cer votul nu a ridicat un pai pentru mine”  acela a stat acasă sau prin cluburi, în Natură sau pe la prieteni, ca și cum nimic important nu s-ar fi întâmplat în apropierea sa. Cei care au mers la vot trebuie ca, pe votul lor câștigător, să-i ducă în spate pe toți absenți din cabina de vot. De fapt, aceștia sunt și cei care fac cel mai mare scandal din te miri ce, sunt cei care strigă și urlă din toți bojocii, atunci când nu le convine ceva. Dar, când au avut ocazia de a pune umărul la consolidarea votului reprezentativ, atunci s-au dat defecți, atunci și-au luat poziția care i-a consacrat, pe sub paturi sau pe după perdele, aceeași poziție cu care, în decembrie 1989, au contribuit la victoria revoluției române (sic!). Ei sunt primii contestatari, ei sunt primii ”gălăgioși ai țării”, ei sunt cei care ocupă piețele publice și fac gălăgie, chipurile că este nevoie de o altă clasă politică sau, dacă s-ar putea, fără clasă politică, mai bine să-i invite Klaus Iohannis la Cotroceni, dar nu numai la discuții, ci chiar în funcțiile în care au fost aleși în mod democratic conducătorii României.

Au ieșit la vot cei pe care puținii sau mulții votanți au decis să-i aleagă. Ei sunt aleșii noștri, ei sunt cei care și-au asumat acest rol civic, de a contribui la funcționarea democrației reprezentative la noi, în România. Acest gest nu mai poate fi comentat, nu mai poate fi contestat, atâta timp cât mai presus decât voința majorității nu este decât voința divină, voință la care nimeni dintre noi, muritorii, nu are acces.

Cu siguranță că, dintre acești absenți la vot se vor alege următorii contestatari (sau actualii își vor reşapa postura de nemulţumiţi de serviciu), doar pentru că așa cred ei că ar trebui condus orașul, județul sau țara. Ei sunt, într-un final, cei care destabilizează, cei care pun presiune pe un sistem și așa instabil, încercând, cu sau fără voia lor, să propage dezordine, haos. Ei sunt acea ”sulă pusă în coastele românilor”, un fel de instrument necesar trezirii și nu neapărat soluțiilor necesare ieșirilor din impas.

În fruntea acestor ignoranți ai României se află chiar președintele Klaus Iohannis, cel care, contrar canonului Palatului Cotroceni (ce ne-a obișnuit ca președintele României se meargă la vot la primele ore ale dimineții, să de un exemplu pentru țară) a votat la București după ora 18 (sic!) Gestul aparent minor al președintelui poate fi tradus în termenii: sfidare, nepăsare, aroganță, chiar în ziua în care președintele însuși o clasifica în termenii zilei cele mai importate pentru România, de care depinde viitorul fiecărei localități, însumând astfel viitorul țării.

Nici ieșenii nu și-au onorat blazonul de întemeietori ai celor mai importante gesturi istorice, rămânând după perdele și sub paturi, în dulapuri sau cămări, mai bine de 50% de locuitori, definind grupul oamenilor blazați, supărați, din ce în ce mai lipsiți de nervul civic al celor cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în localitate.

Să spunem că ”ăștia suntem, cu ăștia defilăm”. De cei cărora le pasă va depinde forța majorității, chiar dacă la suferință sau la bucurie vom fi cu toții condamnați să ne trăim clipa.

Nici o evidență nu a fost îngenunchiată de nici o șmecherie sau abureală, de nici un val nimicitor al şansei noastre de a fi cel puțin la fel de buni pe cât suntem în realitate.

La Iași, Mihai Chirica nu a avut emoții că ieșenii nu-l vor alege în funcția de primar al capitalei spirituale a României, după ce timp de 15 ani s-a implicat în modernizarea orașului, în scoaterea acestuia dintr-un Ev Mediu întârziat și plasarea sa pe orbita orașelor moderne ale Europei.

Iașul a avut de luptat din 1859 cu adversarii săi interni, dar și cu obsesia Bucureștiului de a pune piedici constante, tuturor inițiativelor venite dinspre capitala culturală a țării, capitală recunoscută, dar neasumată de nimeni.

Ieșenii și-au dat seama că trebuie să-și asume destinul pe cont propriu, astfel încât oamenii care au stat în fruntea orașului au fost și sunt personalități puternice, care își pot asuma, în nume propriu, un astfel de destin. Urmează formarea majorității politice în consiliul local al municipiului, dar și alegerea președintelui Consiliului Județean, după ce și aici se va forma majoritatea politică, ce va conduce destinul județului Iași, în următorii patru ani. Deocamdată, la orele 21, în duminica orbilor, învinșii au absentat..

ADI CRISTI