Acalmie precară pe bursele asiatice, după deruta provocată de Brexit

Bursele asiatice au redobândit luni o oarecare acalmie, dar rămân în continuare sub presiune, la patru zile după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, care a semănat panică pe bursele din întreaga lume, transmite AFP.

„Este important să ținem minte că nu am terminat cu efectele Brexit. Le vom resimți probabil în săptămânile și chiar lunile următoare, dar este dificil de anticipat frecvența și amplitudinea lor”, a comentat Stephen Innes, trader la Oanda Asia Pacific.

Vineri, vestea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană i-a surprins pe investitori, iar lira sterlină a coborât până la 1,3229 dolari, un nivel fără precedent după 1985.

Luni, moneda britanică era cotată la 1,3356 dolari pe piețele asiatice, față de 1,3670 dolari la finele săptămânii trecute. Moneda europeană s-a depreciat și ea în raport cu dolarul, ajungând la 1,094 dolari față de 1,1112 dolari anterior.

La fel ca aurul, yenul japonez, o valoare de refugiu pentru investitori, s-a apreciat, fiind cotat la 101,65 yeni pentru un dolar, față de 104,68 yeni după anunțarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie, și la 112 yeni pentru un euro, față de 118,77 yeni.

„Cred că lira va continua să scadă, la fel ca și euro, în timp ce dolarul și yenul vor fi preferate de traderi. Piața nu a digerat încă impactul referendumului britanic”, a estimat Marito Ueda, trader la firma de brokeraj FX Prime din Tokyo.

În ceea ce privește bursele asiatice, situația era una general negativă, dar nu mai este vorba de haosul înregistrat vineri. Bursa de la Seul înregistra o pierdere de 0,24%, cea de la Singapore afișa o scădere de 0,37%, în timp ce bursa de la Hong Kong consemna la prânz o scădere de 0,73%.

O excepție notabilă se înregistra la bursa de la Tokyo, unde, cel mai probabil ca urmare a intervențiilor autorităților pe piețele valutare, indicele Nikkei indica luni după-amiază o creștere de aproape 2%, după o prăbușire de 7,92% înregistrată vineri. Aceasta, după ce premierul nipon Shinzo Abe a promis că nu își va menaja eforturile pentru ca Brexitul să nu afecteze negativ economia și companiile japoneze, în condițiile în care marii exportatori niponi sunt afectați de aprecierea monedei japoneze.

Vineri, promisiunile băncilor centrale privind furnizarea de lichidități pentru contracararea volatilității cursului de schimb nu au reușit să calmeze îngrijorările. Bursa de la Londra a pierdut 3,15%, cea de la Paris a căzut cu 8,04%, cea de la Frankfurt a înregistrat o scădere de 6,82%, în timp ce bursele de la Madrid și Milano au pierdut peste 12%. La New York, indicele Dow Jones a scăzut cu 3,39%, iar Nasdaq a pierdut 4,12%.