Cel puțin cinci morți într-o serie de atentate sinucigașe în Liban

Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața și alte 15 au fost rănite luni într-o serie de atentate sinucigașe într-o localitate din estul Libanului, în apropiere de granița cu Siria, au anunțat oficiali libieni, citați de France Presse.

O serie de explozii au vizat localitatea majoritar creștină Al-Qaa, situată în regiunea Bekaa, unde cel puțin patru atacatori sinucigași și-au detonat explozibilul aflat asupra lor, a indicat o sursă militară pentru agenția franceză de presă.

Potrivit acesteia, primul atacator s-a aruncat în aer în fața unei case din sat. Alertați, sătenii s-au grăbit să vină la fața locului și atunci alți trei kamikaze au intrat în acțiune.

Agenția națională de Informații (ANI) a informat cu privire la patru atacuri sinucigașe separate la un interval de zece minute.

O bombă a explodat, apoi ‘cel puțin doi atentatori sinucigași s-au aruncat în aer’, declarase anterior pentru AFP un responsabil libanez din domeniul securității.

Potrivit lui Georges Kettaneh, secretar general al Crucii Roșii libaneze, ‘cel puțin opt persoane, inclusiv trei atentatori sinucigași, au fost ucise și alte 15 rănite’.

Agenția de presă Reuters a relatat că seria de atentate de luni dimineață din estul Libanului s-a soldat cu șase morți și 19 răniți.

Zona de frontieră cu Siria a fost de mai multe ori scena unor confruntări între armata libaneză și grupări jihadiste precum Frontul Al Nosra, ramura siriană a Al Qaida, sau gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI).

Aceste confruntări s-au intensificat în august 2014, când Al Nosra a răpit 30 de soldați și polițiști libanezi la Arsal. Conform AFP, 16 dintre ei au fost eliberați după câteva luni de negocieri.

Implicarea puternicei mișcări șiite libaneze Hezbollah de partea regimului sirian al președintelui Bashar al-Assad a dus la escaladarea tensiunilor confesionale în Liban, care adăpostește peste 1,1 milioane de refugiați sirieni, un sfert din populația sa.

Mișcarea Hezbollah, apropiată de Iran, un alt aliat al Damascului, a trimis mii de combatanți pentru a ajuta regimul sirian să lupte cu rebelii și cu jihadiștii.