Unchiul lui Bashar al-Assad, inculpat în Franţa pentru corupţie şi spălare de bani

 

Procurorii francezi l-au pus sub acuzare pe Rifaat al-Assad, unchiul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pentru spălare de bani şi acte de corupţie, potrivit cotidianului The Telegraph.

Rifaat al-Assad, în vârstă de 78 de ani, fost vicepremier sirian, este vizat de investigaţii din aprilie, sub suspiciunea de a-şi fi dobândit ilegal întreaga avere.

Unchiul preşedintelui sirian, fost şef al temutei unităţi paramiliare de apărare în anii 1970 şi 1980, s-a exilat în Europa după o lovitură de stat eşuată împotriva fratelui său, Hafez, tatăl lui Bashar al Assad, ce a avut loc în 1983.

Ancheta privind finanţele sale a fost iniţiată de Sherpa, un grup activist reprezentând victimele infracţiunilor financiare, care pretinde că bogăţia lui Rifat al-Assad este rezultatul furturilor săvârşite în timpul exercitării activităţii sale în cadrul grupării paramilitare.

Acesta afirmă că portofoliul său financiar a fost dobândit pe căi legale.

Adversar declarat al actualului regim din Siria, Rifaat al-Assad s-a îndepărtat de familia sa şi a colaborat cu grupurile de opoziţie pentru a pune capăt guvernării lui Bashar al-Assad.