Monthly Archives: iunie 2016

Cătălina Ponor a câștigat două medalii de bronz la Campionatele Europene

Cătălina Ponor s-a clasat pe locul 3 în finalele de la sol şi bârnă, din cadrul Campionatului European de gimnastică artistică de la Berna, acestea fiind şi singurele reuşite ale delegaţiei României în concursul senioarelor. Sportiva română Cătălina Ponor a cucerit medalia de bronz în finala de la bârnă, duminică, la Campionatele Europene de gimnastică artistică feminină de la Berna. ...

Read More »

Novak Djokovic a câștigat, în premieră, turneul de la Roland Garros

Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a câştigat, duminică, scor 3-6, 6-1, 6-2, 6-4, meciul jucat cu Andy Murray (Marea Britanie, 2 ATP) în finala probei de simplu a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari. După victoria obţinută pe arena Philippe Chatrier, sârbul de 29 de ani a ...

Read More »

ÎNVINȘII AU ABSENTAT

Ieșirea la suprafață sau terminarea alegerilor locale din 2016. Prezența la vot, chiar dacă a fost monitorizată, de această dată, în timp real, ea nu a fost catalizatoare pentru situația în care nu a mai existat ”revenirea la urne”, într-un eventual tur II de scrutin. S-a ieșit o singură dată din case și s-a mers la vot, între orele 7.00 ...

Read More »

Tăriceanu: Moment important – ALDE a marcat intrarea pe scena politică

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu consideră că alegerile locale din 5 iunie au reprezentat un moment important, prin care formațiunea a marcat intrarea pe scena politică. „Rezultatul obținut ne mulțumește prin prisma faptului că suntem un partid creat în urmă cu 10 luni. Este prima dată când participăm la alegeri. De aceea vreau să mulțumesc sutelor de mii de români care ...

Read More »

CURS-AVANGARDE:Mihai Chirica – 52 %

Conform exit-poll-ului realizat de CURS-AVANGARDE la comanda România TV, în municipiul Iași, rezultatul se prezintă astăzi Mihai Chirica – 52 % Marius Bodea –  28 % Andrei Postolache – 7 % – See more at: http://7est.ro/actualitate/administratie-locala/item/66868-surse-exit-poll-mihai-chirica-noul-primar-al-iasului-revenim-la-ora-22-00.html#sthash.KC0kMr4z.dpuf

Read More »

Exit-poll IRES: Cinci sectoare câștigate de PSD+UNPR, sectorul 1 – USB

 Cinci primării de sector au fost câștigate în București de candidații PSD+UNPR, în timp ce la sectorul 1 pe primul loc se află reprezentantul Uniunii Salvați Bucureștiul, arată rezultatele exit-poll-ului realizat de IRES și difuzat la închiderea urnelor de Digi 24. Conform sondajului, la sectorul 1 cele mai multe voturi le-a primit Clotilde Armand (USB) — 31,4%, urmată Daniel Tudorache ...

Read More »

Predoiu: Dacă se vor confirma rezultatele, îmi depun mandatul de președinte al filialei PNL București

Candidatul liberal pentru Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a declarat, duminică, după prezentarea exit-poll-urilor care îl situează pe a treia poziție, că dacă se vor confirma aceste rezultate, își depune mandatul de președinte al filialei PNL București. „Doresc să informez atât colegii de partid, cât și cetățenii Capitalei, suporterii mei că înțeleg să fac un act de responsabilitate și, dacă mâine ...

Read More »

Dragnea: PSD a arătat că poate să fie diferit de celelalte partide, cât și față de ce a fost în trecut

Partidul Social Democrat a arătat, cu prilejul alegerilor locale de duminică, că poate să fie diferit de celelalte partide, dar și față de ce a fost în trecut, a afirmat președintele partidului, Liviu Dragnea. „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care astăzi s-au prezentat la vot și care au lăsat treburile personale pentru a pune umărul la dezvoltarea și viitorul ...

Read More »

Gabriela Firea: Le mulțumesc bucureștenilor care au votat un om și un program, nu ‘împotrivă’

Candidatul PSD+UNPR la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, după prezentarea exit-poll-urilor care o situează pe prima poziție la votul pentru funcția de primar general, că cei care au câștigat sunt bucureștenii, care au votat „un om și un program”, nu „împotrivă”. „Vreau să încep cu sinceritate prin a mulțumi tuturor bucureștenilor care astăzi au votat un om și un ...

Read More »

Nicușor Dan: Uniunea Salvați Bucureștiul devine Uniunea Salvați România

Uniunea Salvați Bucureștiul devine Uniunea Salvați România și va participa la alegerile parlamentare, a anunțat, duminică seara, candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicușor Dan. „Vreau să îi asigur pe bucureștenii care ne-au votat că nu vom face niciun compromis. (…) USB este formată din oameni care nu au mai făcut politică până acum. Sunt oameni care sunt competenți în meseria ...

Read More »

Primele rezultate de la alegerile locale 2016

Potrivit exit-poll Sociopol, la Consiliul General al Municipiului Bucureşti ordinea partidelor este: PSD 38%, USB 19%, PNL 19%, PMP 4%. Potrivit Antena 3, PSD ar fi câştigat sectoarele Capitalei, mai puţin la Sectorul 1, unde candidatul USB Clotilde Armand este posibil să fi câştigat alegerile, procentul său fiind apropiat de cel al candidatului PSD. Exit-poll TVR CURS  Gabriela Firea –  42,48 ...

Read More »

 Exit-poll CURS-Avangarde: În Capitală, PSD+UNPR – 40,24%, USB – 24,85% pentru CGMB

    Alianța PSD+UNPR a obținut 40,24% din voturi la alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului București, iar Uniunea Salvați Bucureștiul – 24,85%, relevă exit-poll-ul CURS – Avangarde difuzat la închiderea urnelor de România TV și TVR. Potrivit sondajului, pe următoarele locuri se află PNL cu 15,01% și ALDE cu 7,6%.

Read More »

Băsescu: Până dimineață o să știm votul politic al PMP

PMP are pus la punct un sistem de numărătoare paralelă care va permite o centralizare în timp real a rezultatului final al alegerilor locale în ceea ce privește votul politic, a declarat președintele formațiunii, Traian Băsescu. „În orice caz avem control pe voturi. Puține, câte vom avea, multe, dar sunt ale noastre”, a afirmat Băsescu, prezent la sediul PMP în ...

Read More »

Gabriela Firea – primar general al Capitalei

  Candidatul PSD+UNPR Gabriela Firea a obținut, duminică, 41% din voturile bucureștenilor pentru funcția de primar general al Capitalei, în timp ce reprezentantul Uniunii Salvați Bucureștiul Nicușor Dan a fost creditat cu 29%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de Sociopol și difuzat la închiderea urnelor de Antena 3. Candidatul Alianței PSD+UNPR, Gabriela Firea, a obținut, duminică, 42,48% din voturile bucureștenilor pentru ...

Read More »

Până la ora 20,00 au votat 46,24% dintre alegători

  Prezența la vot pe țară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 20,00, de 46,24%, potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC). Până la ora 20,00 au votat 8.471.978 de persoane dintre cele 18.320.473 înscrise pe listele electorale, precizează BEC. În București au votat 30,76% dintre alegători. În sectorul 1 au votat 33,87% din totalul alegătorilor înscriși în ...

Read More »