Maia Sandu va candida la președinția Republicii Moldova, fiind desemnată din partea PAS

În cadrul ședinței Consiliului Politic Naţional al Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost decis unanim să fie desemnată Maia Sandu în calitate de candidat la prezidenţiale, informează ZUGO.

Secretarul general al PAS, Igor Grosu, a declarat că negocierile cu PPEM, PLDM şi PPPDA, vor continua. Biroul Permanent al formaţiunii a primit mandat de negocieri şi urmează să se întrunească în şedinţă, potrivit IPN.

Totodată, Igor Grosu a menţionat că cele trei formaţiuni cu care a negociat PAS aveau delegaţi candidaţii pentru negocieri, pe când PAS de abia recent a desemnat pe cineva.

Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 30 octombrie 2016, iar șeful statului va fi ales de către popor.