Cioloș: Nu mi-am pus niciodată problema unei remanieri a Ralucăi Prună, o susțin

Premierul Dacian Cioloș a precizat miercuri că nu și-a pus niciodată problema remanierii ministrului Justiției, Raluca Prună, afirmând că o susține pentru că „își face bine treaba”.

„Doamna Raluca Prună… nu mi-am pus niciodată problema unei remanieri. Eu consider că dânsa își asumă cu curaj responsabilitatea pe care o are în calitate de ministru al Justiției. Este o poziție complicată, mai ales la noi în România, unde avem atâtea păreri legate despre modul în care Justiția trebuie sau nu să își facă treaba. Dânsa are acolo niște responsabilități să asigure respectarea legii, să asigure existența unei legislații bune și consistente. Din punctul meu de vedere, dânsa își face foarte bine treaba și o susțin”, a declarat Cioloș la TVR.

Prim-ministrul a adăugat că nu a negociat schimbările celor patru miniștri operate marți și că i-a anunțat pe liderii celor două mari partide de intenția sa cu puțin timp înainte de a face anunțul.

Premierul Dacian Cioloș i-a schimbat din funcție pe ministrul Transporturilor, Dan Costescu, ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, ministrul Educației, Adrian Curaj, și pe ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.

Ei vor fi înlocuiți cu Marius Dumitru — Educație, Sorin Bușe — Transporturi, Maria Ligor — Departamentul pentru relațiile cu românii de pretutindeni. La Ministerul Comunicațiilor va fi numit interimar șeful Cancelariei premierului, Dragoș Tudorache.