Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean, aflat la finalul mandatului de judecător, a fost luat în calcul pentru şefia PNL Bistriţa-Năsăud

 

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a fost luat în calcul pentru a prelua conducerea organizaţiei PNL Bistriţa Năsăud în cadrul unor discuţii informale purtate în interiorul filialei, a precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, senatorul liberal Dorin Dobra.

Dorin Dobra a afirmat că organizaţia Bistriţa Năsăud trebuie să numească un preşedinte unic care să “restarteze” activitatea filialei.

“La Bistriţa este evident că trebuie numit un preşedinte unic, având conducere bicefală şi, mai ales în urma rezultatelor obţinute (la alegerile locale-n.r.), se caută restartarea filialei, prin numirea unui preşedinte unic. Au fost vehiculate foarte multe nume”, a afirmat Dorin Dobra.

Augustin Zegrean, fost deputat PDL de Bistriţa-Năsăud, a fost numit la Curtea Constituţională a României în 2007 de preşedintele de atunci Traian Băsescu. Mandatul său de preşedinte al CCR a expirat pe 11 iunie a.c., iar săptămîna viitoare expiră şi mandatul de judecător al Curţii, urmând să fie înlocuit de Livia Stanciu.