Ana Birchall la reuniunea COSAC: UE trebuie să fie mai unită ca oricând în contextul noilor provocări

Familia europeană trebuie să fie mai solidară și mai unită ca oricând în contextul noilor provocări de natură politică, economică și de securitate, a afirmat președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Ana Birchall, la Conferința Organelor parlamentare Specializate în Afaceri Comunitare și Europene ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC).

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, conferința, dedicată președinților Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre UE, a avut loc la Bratislava, duminică și luni, în contextul preluării de către Slovacia a președinției rotative a Consiliului UE.

Conform sursei citate, principalele teme care au fost dezbătute la reuniunea COSAC au vizat prioritățile și provocările președinției slovace a Consiliului UE, recentul referendum privind ieșirea Marii Britanii din UE, directiva privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, măsurile de gestionare a crizei migrației, precum și stabilirea unor mecanisme eficiente de consultare și cooperare interparlamentară.

Ana Birchall a susținut, la reuniune, că în urma Brexitului pericolul euroscepticismului, populismului și extremismului la nivelul UE este acum mai mare ca oricând. „De aceea, în contextul noilor provocări de natură politică, economică și de securitate, familia europeană trebuie să fie mai solidară și mai unită ca oricând. România trebuie să aibă un rol activ în negocierile ce vor urma rezultatului referendumului din Marea Britanie, cu accent în plus pe respectarea libertății de circulație a lucrătorilor, astfel încât drepturile românilor care trăiesc acum în Marea Britanie să fie respectate în continuare”, a punctat deputatul PSD.

În cadrul discuțiilor dedicate crizei migrației, Ana Birchall a arătat că președinția slovacă trebuie să continue monitorizarea măsurilor deja adoptate și să consolideze cooperarea cu Turcia. „În ceea ce privește criza migranților, provocările președinției slovace trebuie să se concentreze pe două coordonate: gestionarea fluxurilor migratorii și consolidarea cooperării pe aspecte securitare. În primul rând, președinția slovacă va trebui să continue monitorizarea, împreună cu CE, a implementării măsurilor deja adoptate înainte de aprobarea altora noi, cu caracter permanent”, a spus Birchall.

În opinia sa, mandatul Slovaciei la președinția Consiliului UE a fost preluat într-un context fără precedent, în care Uniunea trebuie să gestioneze, pentru prima dată în istoria sa, retragerea unui stat membru, după Brexit.

„Mandatul președinției slovace a Consiliului UE vine într-un moment foarte dificil, în care Uniunea trebuie să gestioneze viitorul construcției europene de după referendumul din Marea Britanie, criza migrației și impactul acesteia asupra Europei, lupta împotriva terorismului, precum și împotriva tuturor amenințărilor emergente de securitate. Este motivul pentru care am propus și susținut ca președinția slovacă să mențină în lista priorităților sale de consolidare a cooperării pe aspecte de securitate și nevoia de a răspunde unor forme mai noi de război hibrid cum este lupta împotriva amenințărilor provenite din mediul cibernetic, care necesită o consolidare continuă a securității cibernetice atât de către fiecare stat membru în parte, precum și printr-o cooperare aprofundată la nivel european”, a arătat Ana Birchall.

În contextul lucrărilor COSAC, ea a avut discuții cu comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, în cadrul cărora a pledat pentru menținerea liberei circulații a serviciilor și lucrătorilor, se menționează în comunicatul citat. De asemenea, Birchall a avut discuții cu omologii săi prezenți la reuniunea COSAC, în cadrul cărora a accentuat importanța menținerii încrederii atât în proiectul european, cât și între statele membre.