Universitatea Politehnica asigură cazare gratuită pentru candidații din provincie, în perioada admiterii

Universitatea Politehnica din București asigură, în perioada examenelor de admitere, cazare gratuită pentru toți candidații din provincie, care solicită acest lucru, precum și pentru un însoțitor al acestora, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.

„Începând de sâmbătă (23 iulie), ultima zi de înscriere la admitere, și până vinerea viitoare (29 iulie), când se termină perioada de înmatriculare, oferim cazare gratuită”, a anunțat rectorul instituției de învățământ superior, Mihnea Costoiu.

Acesta a subliniat că este foarte important pentru candidați că pot beneficia de cazare gratuită încă din perioada de înscriere.

„Candidații la examenul de admitere la cele 15 facultăți ale UPB pot beneficia de cazare gratuită încă de sâmbătă, ultima zi de înscriere, urmând să rămână în București gratuit, până la finalul examenului”, a precizat Costoiu.