Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, participa la Congresul Extraordinar in care se alege presedintele formatiunii, la Centrul Expozitional Romexpo din Bucuresti, sambata, 20 februarie 2010. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

Dragnea: Pentru prima dată, candidații pentru Parlament vor fi doar din județe

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat duminică seara că pentru prima dată la alegerile parlamentare vor candida doar membri din organizațiile PSD din județe, afirmând că nu va fi impus niciun candidat din București.

„Cred că va fi prima dată când nu voi trimite pe nimeni de la București în niciun județ. Vor fi numai candidați din județ, din organizația respectivă”, a afirmat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD avertizează că nu va semna listele pentru alegerile parlamentare fără să discute despre fiecare candidat.

Întrebat dacă va avea drept de veto asupra listelor de la alegerile parlamentare, Dragnea a răspuns: „E prin lege în România. Nu o să le semnez ca primarul. Și eu am curaj să spun asta, pentru că și eu am fost în administrația locală. Adică nu o să le semnez până nu discutăm despre fiecare în parte’.

„Mizăm în principal pe conținutul și substanța programului de guvernare și pe modul cum vom reuși să comunicăm cu oamenii”, a mai adăugat Liviu Dragnea.

Președintele PSD a mai declarat că partidul din care face parte va susține după alegerile din toamnă un premier social-democrat.

„Cu procentele de la locale, care s-ar putea să fie puțin mărite, vom da premierul. PSD va susține un premier de la PSD”, a arătat Liviu Dragnea.

Întrebat de ce procent are nevoie PSD la alegerile parlamentare pentru a forma Guvernul, Liviu Dragnea a răspuns: „PSD să câștige alegerile cu suficient de mult încât cu ALDE să formeze o majoritate”.