Alexandru Chipciu.

Liga 1: FC Steaua București – Dinamo București 1-1 (1-1)

Steaua București și Dinamo București au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Capitală, în eternul derby al fotbalului românesc, disputat în etapa a cincea a Ligii I. Dinamo a deschis scorul, prin Dorin Rotariu (11), în acest meci care nu s-a ridicat la nivelul așteptat, iar Steaua a egalat prin William De Amorim (17), egalul părând echitabil. Steaua a atacat mai mult, iar Boldrin (74) și-a încercat șansa cu un șut de la distanță, dar Brănescu a fost atent și a deturnat balonul în corner. Dinamo a replicat printr-un șut puternic al lui Busuladzic, din afara careului, care a ocolit ținta (80). Apoi, Tamaș (82) a expediat un trasor de la distanță, mingea ocolind de puțin vinclul. Dinamo a terminat meciul în zece oameni, după ce Filip a primit direct cartonaș roșu pentru o intrare brutală la Adi Popa (87). Au evoluat echipele: Steaua București: 1. Florin Niță — 44. Gabriel Enache, 4. Gabriel Tamaș, 3. Bogdan Mitrea, 15. Marko Momcilovic — 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 30. Fernando Boldrin (19. Adnan Aganovic, 83), 5. Jugurtha Hamroun — 7. Florin Tănase, 29. William De Amorim (20. Vlad Achim, 58); Dinamo București: 1. Laurențiu Brănescu — 29. Jose Antonio Romera Navarro, 5. Ionuț Nedelcearu, 17. Miha Mevlja (căpitan), 7. Steliano Filip — 4. Sergiu Hanca, 6. Azer Busuladzic, 20. Antun Palic (21. Vlad Olteanu, 89) — 9. Dorin Rotariu, 10. Harlem Eddy Gnohere (13. Daniel Popa, 83), 8. Valentin Lazăr (23. Ionuț Șerban, 70).