Premierul Pavel Filip a solicitat accelerarea implementării reformei Cancelariei de Stat

Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat, astăzi, şedinţa de lucru cu participarea factorilor de decizie în elaborarea concepţiei Reformei Cancelariei de Stat, care constituie o primă etapă a Reformei Administraţiei Publice în Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

În cadrul discuţiilor, a fost examinat proiectul noii structuri a Cancelariei de Stat, elaborat cu sprijinul experţilor internaţionali în domeniu, fiind analizate în mod prioritar propunerile privind determinarea atribuţiilor şi mecanismelor de funcţionare a instituţiei. Astfel, componenţa acesteia urmează a fi optimizată, iar unele atribuţii transmise către alte autorităţi publice.

Premierul a subliniat că printre  principalele obiective ale reformei Cancelariei de Stat sînt consolidarea rolului instituției în calitate de ”Centru al Guvernului”, eficientizarea cadrului general pentru definirea priorităţilor de activitate ale Executivului, elaborarea şi implementarea  politicilor publice de către autorităţile administrative centrale.

Totodată, a fost discutat noul concept de modernizare a procedurilor şi mecanismelor de avizare şi promovare a actelor examinate în cadrul ședințelor Guvernului. În acest sens, a fost dispusă inițierea procedurii de consultare a modificărilor în legislația națională care prevăd o nouă abordare privind modul de iniţiere, elaborare, avizare și expertiză a actelor legislative.

Un rol important în procesul de modernizare a administraţiei publice şi, implicit, a Cancelariei de Stat îi revine proiectului „e-Cabinet”, care presupune transferul mai multor procese, ce se efectuează în prezent pe hîrtie, pe platforme electronice. Premierul Pavel Filip a cerut responsabililor în acest domeniu ca toate inițiativele să fie lansate cît mai curînd posibil.

De asemenea, în cursul şedinţei s-a discutat despre necesitatea modificării cadrului legal privind salarizarea funcţionarilor publici în vederea creării posibilităţilor de motivare suplimentară a acestora, în funcţie de performanţele obţinute, conform unor criterii prestabilite.