ASEM Chişinău: primul pătrar de veacpost-fondare

 

asem25De la înfiinţarea Academiei de Științe Economice din Chișinău au trecut nici mai mult nici mai puţin decât 25 de ani. Tot atâţia câţi s-au scurs de când a fost declarată Independența Republicii Moldova, care, indiscutabil, marchează o opţiune – de ţară –orientată clar către democrație și economie de piață.

Printr-o decizie a Executivului din ţara vecină, la 25 septembrie 1991 se puneau bazele a ceea ce astăzi este recunoscută drept universitatea-emblemă a spaţiului din stânga Prutului. Decizia ca atare izvora din necesitatea deschiderii unei instituții de învățământ superior, care să facă față exigențelor economiei de tranziție și să pregătească specialiști în contextul noilor cerințe ale mediului economico-social.

În toată această perioadă de 25 ani, evoluţia şi succesul instituţiei sunt legate de numele celui care este rector din anul 2001 – Acad. Grigore Belostecinic. Crezul Domniei Sale: ”Prin dezvoltarea învățământului și științei economice, prin însușirea acesteia de către toți specialiștii și de marea majoritate a populației, vom putea promova interesul național: dezvoltarea potențialului economic al țării. Știința economică și pregătirea economiștilor trebuie privite ca pârghii principale ale accelerării mersului reformelor. Avem nevoie de o știință economică care să reflecte veridic și profund realitățile actuale și de perspectivă ale țării…”.

Astăzi instituţia deţine cota cea mai ridicată (din Republica Moldova) a domeniului de pregătire universitară „Ştiinţe economice”, încadrându-se la categoria „A – universitate de înaltă relevanţă internaţională” (marja 10 – 15 mii studenţi şi 400 – 500 cadre didactice).

Nu putem să nu observăm că ASEM Chișinău are o serie întreagă de elemente comune cu ASE Bucuresti, lucru datorat rolului incontestabil avut de primul ei rector, Profesorul Paul Bran (1991-1994), „detaşat” de la instituţia din Capitala României.

Reprezentând principala instituție universitară de profil economic din Republica Moldova, ASEM Chişinău deține un loc onorabil şi când este vorba despre rating-ul mondial al celor mai bune 12 mii de universităţi, din cele cca. 17 mii din toată lumea. Situându-se în prima şesime a respectivului clasament, devansează universităţi bine cunoscute în lume din Federaţia Rusă, Ucraina sau chiar din România, care sunt plasate sub poziţia căpătată azi de ASEM.

În cele 23 de catedre existente la nivelul a şase facultăţi (Business şi Administrarea Afacerilor, Economie Generală şi Drept, Relaţii Economice Internaţionale, Finanţe, Contabilitate, Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică) îşi desfăşoară activitatea 428 cadre didactice.Cercetarea desfăşurată de corpul academic propriu – în afara implicării directe în pregătirea studenţilor-economişti şi jurişti (nivelurile: licenţă, masterat şi doctorat)- este de tip fundamental şi aplicativ, vizând, evident, domeniul ştiinţelor economice. Neocolind temele trans- şi inter-disciplinare, activităţile specifice au loc în cadrul centrelor Institutului de Cercetări Economice și Studii Eurpene, entitate de excelenţă a ASEM.

Valorificarea rezultatelor înregistrate s-a concretizat în multiple lucrări apărute în publicaţii ştiinţifice de top, unele atrăgând valoroase premii pentru autori.

Pentru a marca sfertul de secol trecut de la fondare, instituţia organizează în zilele de 23 şi 24 septembrie a.c. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională“25 de ani de reformă economică în Republica Moldova: prin inovare și competitivitate spre progres economic”. Partenerii ASEM în realizarea evenimentului sunt Ministerul Educaţiei din Republica Moldova şi Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C.Kiriţescu”al Academiei Române.

Cele şase secţiuni ale conferinţei sunt legate de problematici precum: Business şi administrare, Economie fundamentală şi aplicată, Finanţe, contabilitate şi analiză financiară, Integrarea europeană şi politici sociale, Informatică şi cibernetică economică etc.

Adresându-se economiştilor universitari şi cercetatorilor, din regiune şi nu numai, Conferinţa a stârnit un interes deosebit. De pildă, aşa cum rezultă dintr-o discuţie purtată cu organizatorii, cu cca. trei săptămâni înainte de a avea loc, s-au înscris cu lucrări interesante peste două sute de cercetători provenind din şapte ţări.

Tot acum, îşi lansează cartea “A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific. O abordare în contextul cercetarii economice“ (Editura ASE, Bucureşti,2016), profesorul universitar, doctor în economie, Vasile Dinu, Editor-Șef al Revistei Amfiteatru Economic (indexată ISI/ Thomson Reuters/USA).Remarcăm în program,de asemenea, două participări notabile: Prorectorul Universităţii Al. I. Cuza Iași, Prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, cu lucrarea “Implicaţii ale absorbției fondurilor europene asupra execuției bugetare“ şi, de la aceeaşi universitate, Profesorul Ion Pohoaţă, cu lucrarea “Geopolitica dezvoltării economice în logica perversă a capitalismului global la început de secol XXI“.

Cu certitudine, să spunem în final, că sporul de atracţie este dat şi de șirul de evenimente și manifestări ocazionate de aniversarea a XXV de la fondarea ASEM, gen expoziţii și prezentări de carte, mese rotunde, întâlniri cu absolvenţii ASEM – oameni de succes, spectacole cu tematică, ieşiri la mânăstirile moldave ori la renumitele Crame Cricova.

 Ionel BOSTAN