Angajații din penitenciare își cer drepturile prevăzute de OUG 20; în caz contrar ei amenință cu proteste

Angajații din penitenciare solicită ministrului Justiției, Raluca Prună, și Guvernului să aplice prevederile Ordonanței 20 și la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, așa cum se întâmplă în celelalte structuri din sistemul de apărare, în caz contrar ei amenințând cu proteste pe o perioadă nedeterminată.

„Guvernul tehnocrat legalizează discriminarea, împărțind sistemul național de apărare în șmecheri și fraieri. Prin OUG 20/2016 tot personalul din penitenciare, ca toți salariații din domeniul de ordine publică și apărare, trebuia să primească din luna august în salariu sume compensatorii reprezentând salariul de merit în plată în anul 2009. În realitate s-au dat aceste drepturi peste tot în structură — Poliție, Armată, SPP, STS, SRI—, mai puțin în penitenciare, printr-o interpretare obscură, încă neclarificată și neasumată în scris. Nici ministrul Justiției, nici ministrul Muncii nu ne-au transmis că această prevedere nu trebuie aplicată în penitenciare. Prin urmare, avem o situație de letargie, de neaplicabilitate a legii, pe care ne-am hotărât să o curmăm”, a declarat joi Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP).

El a precizat că salariul mediu în sistemul penitenciar este în jur de 2.400 de lei, care include toate drepturile, iar debutanții au un salariu mult mai mic, nefiind vorba nici pe departe despre „o plată prea bună” în penitenciare.

„Salariul de merit încasat în 2009 a rămas la aceleași persoane până în acest an, iar grație OUG 20 se îndreaptă această inechitate, astfel încât toți salariații să poată fi aliniați. Această prevedere nu se aplică în penitenciare”, a susținut liderul de sindicat.

Ștefan Teoroc a precizat, de asemenea, că angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt nemulțumiți și din cauză că sunt obligați să muncească ore suplimentare foarte multe, care nici acestea nu sunt compensate.

În context, Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din ANP, a declarat că într-un an au fost acumulate peste un milion de ore suplimentare.

„Acumulăm un milion de ore suplimentare într-un an, cu nenumărate cazuri în care salariații depășesc plafonul de 180 de ore peste care trebuie cerut acordul sindicatelor ori chiar plafonul maximal de 360 de ore. Avem salariați care, în luna august, totalizează deja 800 de ore suplimentare pe anul în curs. Din cele un milion de ore în plus, prestate de aproximativ 5.000 de oameni, mai puțin de jumătate sunt compensate cu timp liber. Restul nu se pot plăti. Este interzis prin lege. (…) Deja 50% dintre membrii de sindicat au formulat notificări și au anunțat că nu vor să mai lucreze nicio oră suplimentară. Avem penitenciare care ating vârful orelor suplimentare: Arad — 27.500 de ore efectuate și necompensate, Jilava — 34.500, Rahova — 37.000. (…) Un alt exemplu că lucrurile nu merg bine în sistemul nostru este efectuarea concediilor de odihnă în acest an, ele fiind acoperite în medie de 30%. Aceste date arată că situația va crăpa într-un fel. Ne-am hotărât să spunem „nu”, pentru că nu suntem cobaii nimănui, muncim în condiții care ne fac la fel de tributari sistemului în care lucrăm și ajungem să executăm pedepse ca și cei condamnați de statul român. Nu este în regulă și ne-am hotărât să spunem stop”, a explicat Șchiopu.

Ștefan Teoroc a adăugat că angajații ANP nu mai au dreptul la grevă, dar le-a rămas dreptul să refuze munca suplimentară.

„Simpla activare a acestui drept minor va paraliza activitatea din penitenciare. Avem dreptul să pichetăm unitățile și să organizăm mitinguri de amploare, așa cum am mai făcut-o. Efectele acțiunilor de protest sunt clare, există posibilitatea vulnerabilizării unor misiuni, nu acesta este scopul, dar va fi un efect ce vine de la sine. Probabil se vor lua măsuri pentru a evita vulnerabilitatea, suntem curioși care”, a susținut Teoroc.

Potrivit celor doi lideri de sindicat, sistemul penitenciar nu are soluții pentru a diminua munca în plus, deoarece angajările din ultimul an sunt neutralizate de numărul uriaș de pensionari (peste 1.000 din anul în curs).

ANP are 15.000 de posturi, din care sunt ocupate 12.000, iar necesarul ar fi de 20.000.