Enterocolita la copii

Enterocolita reprezinta o inflamatie la nivelul intestinului subtire si al celui gros (colon). Enterocolita la copii se manifesta prin greata, varsaturi si diaree. Cel mai frecvent tip de enterocolita la copii este reprezentat de cel viral.

 

Enterocolita virala afecteaza in special bebelusii si copiii de pana la trei ani. Virusul cel mai frecvent intalnit este rotavirusul (ce poate fi luat de la o persoana bolnava sau prin intermediul unui obiect contaminat). Insa si alte virusuri pot fi implicate, precum enterovirusurile sau adenovirusurile.

Care sunt cauzele enterocolitei la bebelusi?

Enterocolita virala apare mai frecvent la copiii din colectivitati (cresa, gradinita, scoala), dar si daca sunt expusi la medii aglomerate (mall-uri, supermarketuri etc.). De cele mai multe ori, enterocolita virala nu este un motiv de ingrijorare si poate fi tratata acasa cu multe lichide, odihna si anumite medicamente prescrise de medic pentru ameliorarea simptomelor. In mod normal, enterocolita virala nu dureaza mai mult de trei zile.

Pe langa enterocolita virala, exista si enterocolita bacteriana sau parazitara. Enterocolita bacteriana poate fi mai agresiva, fiind cauzata de bacterii precum Salmonella, Shigella, Escherichia coli, Campylobacter.

Enterocolita parazitara poate fi contractata din mancare stricata sau de la persoane bolnave. Cei mai frecventi paraziti implicati sunt reprezentati de Giardia lamblia, Balantidium coli, Blastocystis homnis.

Alte cauze ale enterocolitei sunt reprezentate de intoleranta la anumite preparate sau alimente, precum si abuzul de antibiotice.

Care sunt simptomele enterocolitei la copii?

Simptomele enterocolitei la copii cuprind:

  • Lipsa poftei de mancare
  • Varsaturi
  • Greata
  • Diaree
  • Febra
  • Dureri abdominale
  • Paloarea pielii

Cel mai mare pericol in cazul copiilor este reprezentat de deshidratare, in urma varsaturilor si a diareii. In specialbebelusii au toleranta scazuta la deshidratare. In cazul in care varsaturile si diareea dureaza mai mult de trei ore, trebuie sa mergeti cu copilul la medic imediat, pentru a preveni agravarea situatiei. In acest caz, tratamentul cu saruri de rehidratare poate fi util.

Cand este cazul sa mergeti la medic?

Trabuie sa mergeti imediat la medic daca copilul:

  • Are sub 1 an si enterocolita
  • Prezinta semne de deshidratare (plans fara lacrimi, mictiuni rare, piele uscata)
  • Prezinta urme de sange in scaun
  • Are diaree de mai mult de 24 ore
  • Nu are pofta de mancare si refuza lichidele
  • Are febra
  • Are scaune dese (la interval de 1-2 ore)enterocolita

Care este tratamentul enterocolitei la copii?

In caz de enterocolita, copilul poate fi ajutat astfel:

  • Asigurati-i hidratare constanta. Apa si supa pot preveni pierderea de lichide si deshidratarea, cea mai periculoasa complicatie a enterocolitei.
  • Evitati sucurile acidulate si alte bauturi nesanatoase.
  • Introduceti alimente semi-solide si solide treptat.
  • Evitati lactatele pana in momentul in care enterocolita dispare complet.
  • Desi copilul poate fi agitat, asigurati-va ca are parte de multa odihna.
  • Asigurati-i o igiena optima. Schimbati asternuturile si hainele des.
  • Preparati-i mancarea intr-un mediu cat mai curat si steril.

Respectati regulile de igiena si supravegheati continuu copilul. In cazul in care, dupa aceste masuri, simptomele nu se amelioreaza sau se agraveaza, mergeti imediat la medic. Nu amanati controlul medical, intrucat deshidratarea poate fi fatala, in special in cazul bebelusilor.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie