Calea Ferată din Moldova a primit un împrumut de 52 de milioane de euro

Calea Ferată din Moldova a primit un împrumut de 52,5 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiţii. Banii au fost acordaţi pentru o perioadă de 15 ani, cu dobânda de 1,5% anual şi vor fi folosiţi pentru procurarea de noi locomotive şi modernizarea infrastructurii, transmite IPN.

Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, a declarat la evenimentul de semnare a acordului de împrumut că acesta face parte dintr-un pachet cu cel acordat de BERD, în valoare de 50 de milioane de euro. Astfel, investiţiile în Calea Ferată din Moldova se ridică la peste 100 de milioane de euro.

„Suntem în acest proiect din 2014, acum am semnat contractul de finanţare. Banii sunt prevăzuţi pentru reorganizarea şi reforma la CFM. Acest proiect de fapt este de 500 de milioane, aceasta este prima etapă de finanţare şi redresare a situaţiei la Calea Ferată, unde situaţia nu este atât de bună. Le mulţumim investitorilor pentru încrederea acordată şi vom face tot posibilul să nu-i dezamăgim, şi nici pe cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat ministrul transporturilor.

Conducătorul reprezentanţei BEI în Moldova, Antonio Castillo, a spus că scopul băncii este de a acorda un suport maxim Republicii Moldova pentru reorganizarea, restructurarea şi reforma sectorului transportului feroviar. „Suntem onoraţi că facem parte dintr-un consorţiu cu BERD. Sperăm că astăzi am făcut un prim pas şi vom acorda suportul maxim pentru a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană”, a menţionat Antonio Castillo.

Directorul CFM, Iurie Topală, a precizat că în viitorul apropiat urmează să fie organizată o licitaţie pentru a procura locomotive noi, în total ar fi vorba de 15.  Câştigătorul licitaţiei, care va veni cu cea mai bună ofertă, va primi banii direct de la BEI, pentru a exclude orice fel de scheme ilegale de finanţare.