Poliția Română, mesaj la moartea lui Sebastian Papaiani: Rămas bun, plutonier Capșună!

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a postat, marți, pe pagina de Facebook a instituției un mesaj de rămas bun la câteva ore de la dispariția actorului Sebastian Papaiani, cunoscut publicului și pentru rolul său din seria „Brigada Diverse”.

Mesajul „Rămas bun, plutonier Capșună!” este însoțit de un clip din filmul „BD intră în acțiune”, din 1970.

Actorul Sebastian Papaiani a decedat marți, la vârsta de 80 de ani.

* Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești. A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru și Cinematografie din București. În 1961 și-a făcut debutul în producția cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).

A jucat pe mai multe scene de teatru. La Odeon (fost Giulești) a avut roluri în ”Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello, în regia lui Alexa Visarion, ”Domnișoara Nastasia” de Gh. M. Zamfirescu, în regia lui Horea Popescu, ”Livada cu vișini” de Cehov, regia Sorin Militaru, ”Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, și în multe altele.

A jucat, totodată, în numeroase filme — plutonier Căpșună din seria ”B.D.”, Alecu din ”Astă seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor”, Ieremia din serialul TV ”Toate pânzele sus”.