Călin Popescu-Tăriceanu anunță că va participa la funeraliile lui Shimon Peres

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat miercuri că va participa la funeraliile naționale ale lui Shimon Peres, care vor avea loc în Israel.

„Folosesc acest prilej pentru a invita colegii mei, liderii grupurilor politice din Senat, să mă însoțească pentru a participa la funeraliile naționale care vor avea loc în Israel pentru înmormântarea lui Shimon Peres și fac un apel la liderii partidelor politice reprezentate în Parlament să participe la această ceremonie ca un gest de prețuire pe care noi suntem obligați să îl aducem unor adevărați oameni de stat”, a afirmat Tăriceanu.

El a transmis condoleanțe israelienilor și a elogiat activitatea politică a fostului președinte Shimon Peres.

„Doresc ca, în numele cetățenilor români, ai membrilor Senatului și al meu personal, să transmit condoleanțe poporului israelian și Statului Israel pentru dispariția lui Shimon Peres, care este un binecunoscut om de stat, care a contribuit prin eforturile personale la crearea Statului Israel, la consolidarea și întărirea lui. După cum știți, Shimon Peres a fost nu numai președinte al Israelului, a fost în două rânduri prim-ministru, a fost ministru de Externe, a avut în total nu mai puțin de 12 ministeriate pe care le-a deținut în cursul lungii sale cariere politice. El este considerat unul dintre părinții fondatori ai Statului Israel”, a evidențiat Tăriceanu.

Președintele Senatului a precizat că l-a cunoscut personal pe Peres, într-o vizită oficială în Israel.

„Am avut deosebita onoare, în 1997, într-o vizită oficială în Israel, să îl cunosc personal, la vremea când nu avea niciun fel de funcție. Și m-a impresionat extrem de mult înțelepciunea și viziunea sa care era îndreptată către o lume mai bună, o lume a păcii. El a fost, de altfel, și câștigător al Premiului Nobel, alături de prim-ministrul Yitzhak Rabin. În ultimii ani, pe lângă eforturile pe care le-a dedicat păcii în Orientul Mijlociu, a avut un rol esențial în dezvoltarea sectorului start-up-urilor și a domeniului inovațiilor și noilor tehnologii în Israel. Poate surprinzător, cu toate că avea o vârstă foarte înaintată, a înțeles care este rolul acestui motor de dezvoltare care să dea Israelului posibilitatea să devină nu numai o țară cu un rol strategic în Orientul Mijlociu, dar prin dezvoltarea sa economică să devină unul din promotorii și liderii acestui domeniu esențial pentru dezvoltarea umană, pentru dezvoltarea societății”, a adăugat Tăriceanu.

El a subliniat că „Peres a fost un om care a avut viziunea viitorului și a speranței și nu a rămas ancorat, poate cum au făcut mulți alți lideri din zonă, în logica războiului, o logică greșită, o logică a confruntării”.

„De aceea cred că a fost atât de mult prețuit și activitatea sa a fost atât de mult răsplătită atât în Israel, cât și în străinătate”, a mai spus Tăriceanu.

Fostul președinte al Israelului Shimon Peres, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a murit miercuri la Tel Aviv la vârsta de 93 de ani.