Kelemen Hunor: Obiectivul UDMR pentru regiunea Banatului este păstrarea reprezentării în Parlament

 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la Timișoara, că pentru regiunea Banatului obiectivul prioritar al Uniunii este păstrarea reprezentării în Parlament la alegerile din 11 decembrie, potrivit unui comunicat UDMR transmis sâmbătă AGERPRES.

‘Uniunea Democrată Maghiară din România a strâns semnăturile pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar Uniunea va avea liste de candidați în toate județele țării și pentru străinătate’, a anunțat vineri președintele UDMR, Kelemen Hunor, la Timișoara, la întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor locale ale UDMR, potrivit sursei citate.

El a subliniat că pentru regiunea Banatului obiectivul prioritar este păstrarea reprezentării în Parlament, iar la nivel general este asigurarea unei reprezentări proporționale pentru maghiarimea din Transilvania. Tocmai de aceea, modul de a face politică trebuie să se schimbe, atenția trebuie să fie concentrată tot mai mult intereselor și binelui comun, cerințelor comunității.

‘Trăim cu picioarele pe pământ, suntem perfect conștienți de cât de mare este deziluzia oamenilor, nemulțumirea lor: ei sunt dezamăgiți de politică și de politicieni, pentru că au primit mai puțin decât li s-a promis și decât le-au fost așteptările. Noi trebuie să le vorbim direct, fără ocolișuri, cu sinceritate, nu avem voie să promitem mai mult decât putem oferi’, a subliniat Kelemen Hunor.

Președintele UDMR a arătat că aceste alegeri au trei obiective importante: viitorul, siguranța și înnoirea echipei noastre. În ceea ce privește viitorul, liderul Uniunii s-a referit la evenimentele și schimbările politice care vor avea loc în următoarea perioadă și care vor determina, pe termen lung, soarta maghiarilor din Transilvania și din Banat.

‘Va avea loc o reformă a administrației publice, o reformă a cărei strategie a fost aprobată deja de Guvern. Ceea ce cuprinde această strategie este catastrofal. Dacă s-ar păstra în forma actuală, din ținutul Secuiesc și până în Partium, sau chiar până aici, în Banat, am pierde cu toții. Acest proiect va trebui să îl modificăm în Parlament, nu trebuie să acceptăm ca reforma administrației publice să se facă pe baza acestei strategii’, a menționat președintele Uniunii.

În prezentarea proiectelor viitoare, liderul UDMR s-a referit la modificarea Constituției și la reforma întregului sistem instituțional din domeniul educației, din care marele perdant ar putea fi educația în limba maghiară. „Tot în viitorul apropiat, în 2018, România va marca împlinirea unui secol de la Marea Unire, un eveniment în legătură cu care pozițiile românilor și maghiarilor nu s-au apropiat în decursul acestor o sută de ani. De aceea, o altă miză importantă a acestor alegeri parlamentare este siguranța. Pentru că procesele la care trebuie să ne așteptăm în perioada imediat următoare pot pune comunitatea maghiară în situații în care va trebui să ne apărăm drepturile pe care le-am obținut cu mari eforturi — fie că este vorba despre educație, folosirea limbii maghiare, sau chiar despre autonomia culturală care s-a materializat pe alocuri”, se afirmă în comunicatul UDMR.

Kelemen Hunor a vorbit și despre înnoire, ca parte a celor trei obiective de cea mai mare importanță ale acestor alegeri. El a arătat că pe listele electorale ale Uniunii figurează un număr important de candidați noi, mai multe femei și mai mulți tineri. În plus, anul acesta, pe lista județului Harghita se găsește și un candidat din diaspora internă, fapt menit să întărească solidaritatea în interiorul Uniunii. Ca răspuns la dorința electoratului, există și o colaborare cu Partidul Civic Maghiar, această formațiune primind două locuri eligibile pe lista UDMR.

Comunitatea maghiară din județul Timiș a contribuit substanțial la strângerea celor 230.000 de semnături de susținere, organizația județeană a UDMR reușind să obțină semnăturile a 5.600 de simpatizanți, se mai afirmă în comunicatul menționat.

Candidatul UDMR Timiș aflat pe singurul loc considerat eligibil pentru Camera Deputaților este actualul deputat Zsolt Molnar.