Eliberarea condiționată pentru „fata afgană cu ochi verzi” a fost respinsă de un tribunal din Pakistan

Un tribunal din Pakistan a respins miercuri cererea de eliberare condiționată pentru Sharbat Gula, fata afgană cu ochi verzi devenită celebră după ce o fotografie cu ea a fost publicată pe coperta revistei National Geographic, aceasta fiind în prezent acuzată de obținerea unor acte de identitate pakistaneze false, informează AFP.

Sharbat Gula a fost arestată săptămâna trecută, fiind acuzată, la fel ca alte mii de refugiați afgani din Pakistan, că ar fi obținut în mod fraudulos o carte de identitate pakistaneză.

Tulburătoarea fotografie cu Sharbat Gula, cu ochii săi verzi puși în valoare de eșarfa sa roșie, a fost făcută într-o tabără de refugiați afgani din Pakistan, de către fotograful american Steve McCurry.

Publicată în 1984, această fotografie s-a numărat printre cele mai cunoscute din istoria revistei americane și a propulsat-o pe adolescenta de atunci la rangul de „icoană a poporului afgan”, pe atunci sub ocupație sovietică.

Ministrul de interne pakistanez, Chaudhry Nisar Ali Khan, a dat duminică asigurări că va „reanaliza acest dosar dintr-un punct de vedere umanitar”, dând de înțeles că Sharbat Gula va fi eliberată în scurtă vreme.

Miercuri, însă, un judecător din orașul Peshawar a respins cererea de eliberare condiționată, declarându-se prea puțin convins de argumentele apărării.

Sharbat Gula a obținut două documente de identitate, a subliniat judecătorul Farah Jamshed în verdictul său, care intervine la aproape doi ani de anchetă. „Prin urmare, în două ocazii ea s-a dat drept cetățeancă pakistaneză, fără să fi obținut în mod legal acest statut”, a spus judecătorul.

Gula a depus o cerere pentru obținerea unui act de identitate pakistanez la Peshawar, în 2014, pe numele Sharbat Bibi, potrivit unor oficiali locali.

Cazul său ilustrează disperarea a numeroși refugiați afgani față de ideea că ar putea fi trimiși înapoi în țara lor de origine, unde domnește în continuare războiul, în condițiile în care Pakistanul îi îndeamnă să plece.

Pakistanul avea înregistrați ca refugiați în jur de 1,4 milioane de afgani, potrivit UNHCR, ceea ce face din Pakistan a treia țară din lume care găzduiește cel mai mare număr de refugiați. În paralel, numărul de refugiați fără acte a fost estimat la circa un milion.

După ce a primit timp de decenii afgani care fugeau din calea războiului, după invazia sovietică din 1979, Pakistanul și-a accentuat în ultimele zile presiunile asupra refugiaților afgani, în timp ce ONU a dublat primele pentru întoarcere. În consecință, sute de mii dintre acești refugiați s-au întors din iulie în țara lor, cauzând temeri legate de declanșarea unei crize umanitare majore în Afganistan.