Târg handmade şi de produse tradiţionale pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt

În perioada 4 – 8 noiembrie, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt se va desfăşura Târgul Romanian Arts&Crafts by Fayette. La manifestare, organizată de compania I & S Kairos Opportunity SRL, vor fi prezenţi 15 artizani, artiști handmade și meșteri populari, pe o suprafaţă de 180 mp. Ieșenii interesați vor putea vizita târgul cu produse confecţionate manual, iar artiștii, artizanii și meșteșugarii prezenți își vor etala talentele demonstrând tehnici de realizare a artelor pe care le practică. Printre produsele care vor putea stârni curiozitatea ieșenilor amintim: bijuterii și haine tricotate, brodate sau croșetate, decorațiuni tradiționale din sfoară înnodată, accesorii și bijuterii din pietre semiprețioase croșetate în sârmă argintată, orgoane în formă de piramide, precum și sub formă de pandante. De asemenea, vor fi comercializate ii tradiționale din zona Basarabia, Maramureș, Moldova și Bucovina, brodate cu motive tradiţionale, creastă de cocoș și roata morii. Alte creații handmade pe care publicul ieșean le va putea întâlni la târg sunt: coronițe decorate cu flori, cutii, mic mobilier și alte accesorii decorate prin tehnica decupajului, agende decorate textil cu motive tradiționale, bijuterii lucrate în stil tradițional basarabean realizat cu suviecă, tehnică cunoscută astăzi sub denumirea Frivolite. De asemenea, fiecare expozant va pune la dispoziția vizitatorilor materialele necesare de lucru, pentru a demonstra cum își desfășoară activitatea de creație, în fiecare zi a evenimentului. Târgul va fi deschis până pe data de 8 noiembrie, până la ora 19.00. Primăria municipiului Iaşi a încasat de la organizatori suma de 2.430 lei, reprezentând taxa de închirere a domeniului public, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 355/2015. (E.M.)