Complicațiile grave provocate de rujeolă, mai des întâlnite decât s-a crezut până acum

 

Rujeola este o boală foarte infecțioasă, iar potrivit unui studiu efectuat recent de oameni de știință americani, complicațiile sale pot fi mai periculoase decât s-a crezut până acum, informează CNN.

Cercetătorii au studiat înregistrările medicale ale unor persoane din California, care au avut o boală neurologică numită panencefalită sclerozantă subacută (PESS), între anii 1998 și 2016.

PESS este o complicație neurologică determinată de rujeolă în care corpul manifestă un răspuns imunitar anormal față de virus.

PESS este considerată 100% fatală pentru copiii infectați. Aceasta este de multe ori trecută cu vederea deoarece simptomele nu apar imediat după infectarea cu rujeolă.

Boala a fost considerată foarte rară; în Statele Unite au fost raportate mai puțin de zece cazuri pe an. Însă, după ce au studiat situația din California, oamenii de știință au anunțat că PESS a fost subevaluată.

Studii anterioare au arătat că posibilitatea de apariție a PESS este de una la 100.000 de persoane, iar potrivit unei cercetări efectuată în Germania rata de infectare ar putea fi de unu la 1.700 de cazuri printre copiii infectați cu rujeolă înainte de a împlini 5 ani. Însă noul studiu sugerează că este mult mai probabil ca unul din 600 de copii să facă PESS în urma declanșării rujeolei în lipsa vaccinării.

”Sperăm ca acest lucru să încurajeze oamenii să se vaccineze cât de rapid posibil pentru a evita expunerea”, a declarat dr. Kristen Wendorf, medic pediatru la spitalul de copii UCSF Benioff din Oakland, cea care a condus studiul, citată la 1 noiembrie de CNN.

Dr. James Cherry, profesor și cercetător la David Geffen School of Medicine din cadrul Universității California din Los Angeles, participant la studiu, a declarat că rezultatele acestuia sunt ”înspăimântătoare” și că se simte tulburat de faptul că ”încă mai există medici care îi avertizează pe părinți împotriva vaccinării”.

Doctorii nu obișnuiesc să vaccineze copiii mai mici de vârsta de 12 luni deoarece dețin încă anticorpi de la mame, iar aceștia pot limita eficiența acestor injecții, însă în cazul în care cei mici urmează să călătorească alături de părinți pot fi vaccinați chiar și la 6 luni, menționează oamenii de știință, potrivit sursei citate.