Breaking News

Varza murată, nelipsită pe vremuri din pivnița țăranului, ține cancerul la distanță

Varza murată a fost și, pe alocuri încă mai este, un aliment de bază peste iarnă în familiile țărănești. Una din bolile care macină astăzi lumea nu se apropia de viața țăranilor iar unul dintre secretele ținerii la distanță a bolii pare a fi prezența în alimentație a verzei murate.

Varza murată poate preveni apariţia cancerului, susţine nutriţionistul bulgar Donka Baikova. În sezonul virusurilor, alimentul tradițional al bulgarilor reprezintă un medicament natural. El este varza murată.
Varza murată conține multe vitamine şi aduce în organism bacterii producătoare de acid lactic, un probiotic natural. Singurul minus este concentrația mare de sare, astfel încât nutriţioniştii recomandă ca soluţia sărată să fie de doar 2%, scrie 24chasa.bg.
„Varza murată reduce mediul favorabil pentru dezvoltarea bacteriilor patogene şi previne apariţia cancerului. În al doilea rând, substanţele benefice trec prin bariera intestinală și ajung la ficat, inhibând producerea de colesterol și de trigliceride. Aceste bacterii lactice reduc reacțiile alergice din organism.
De asemenea, varza murată oferă protecţie mucoproteică, scăzând cu cel puțin 30% riscul de a dezvolta cancer, în special cancer de colon. Există studii care demonstrează că un consum de varză murată de două ori pe săptămână reduce considerabil riscul de cancer de sân”, a mai spus prof. Donka Baikova.
Sursa: rador.ro