CCR discută în 14 decembrie sesizarea lui Iohannis cu privire la legea pentru eliminarea celor 102 taxe

Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta în 14 decembrie sesizarea președintelui Klaus Iohannis asupra legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au declarat pentru AGERPRES reprezentanți ai CCR.

Șeful statului subliniază, în sesizarea transmisă CCR, că legea vizează eliminarea unor taxe achitate de către persoanele fizice și juridice pentru anumite servicii prestate de autorități și instituții publice, însă arată că prin conținutul său normativ, precum și din analiza modului în care a fost adoptată, încalcă normele constituționale referitoare la principiul separației puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Executivului, precum și cele care guvernează bugetul public național.

Iohannis mai arată că unele dintre taxele propuse la eliminare asigură o parte dintre veniturile proprii ale unor instituții și servicii publice autonome. El precizează că Parlamentul nu a consultat Guvernul în cazul acestui act normativ și nu a identificat în mod concret și sursa de finanțare necesară pentru aplicarea legii.

Șeful statului adaugă, în cererea de reexaminare, că Legea este lipsită de predictibilitate și coerență, deoarece nu cuprinde soluții legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

În ceea ce privește taxa radio-tv, el indică faptul că „neconcordanța dispozițiilor este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaților acestor SRR și SRTv și poate afecta autonomia serviciilor publice de radio și televiziune”.

Totodată, președintele Iohannis indică faptul că eliminarea taxelor consulare atrage, în mod accesoriu, eliminarea posibilității de a încasa taxe de urgență pentru prestarea serviciilor consulare în termen de 48 de ore.

„Prin diminuarea fondului taxelor de urgență, se creează un impediment în soluționarea cazurilor umanitare, în lipsa măsurilor financiare compensatorii”, mai spune Iohannis.

El subliniază că prin eliminarea timbrului de mediu sunt afectate programele finanțate din fonduri externe nerambursabile, astfel că se impunea, pe de o parte, identificarea măsurilor compensatorii necesare respectării angajamentelor asumate și, pe de altă parte, identificarea unei măsuri de descurajare a poluării.

Președintele Iohannis afirmă și că legea stabilește măsuri cu impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat. În context, el indică faptul că la evaluarea impactului bugetar, respectiv la sustenabilitatea măsurilor, trebuiau avute în vedere inclusiv măsurile de relaxare fiscală instituite prin Codul fiscal, care conduc la diminuarea veniturilor bugetare, precum și normele adoptate deja care determină majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat.

Sursa AGERPRES