Zilele culturii române, la Munchen

Zilele Culturii Române, eveniment de amploare și-a câștigat un renume nu doar la nivel regional, se desfășoară în perioada 17 noiembrie – 11 decembrie la Munchen.

Organizate anual în colaborare cu parteneri de prestigiu care activează pe scena culturală din Bavaria, Zilele Culturii Române aduc în fața invitaților un program cultural divers. Acesta cuprinde Festivalul Filmului Românesc, eveniment prestigios, de mare anvergură, primit cu entuziasm atât de publicul cinefil, cât și de presa de specialitate, și aflat la cea de-a 11-a ediție, precum și o serie de manifestări culturale, din domenii precum teatrul, muzica sau artele vizuale, informează ICR Berlin.

În deschidere va fi vernisată la Consulatul României la Munchen expoziția artistei Simona Nistor.

Domeniul teatrului va fi reprezentat de piesa ”Koln”, în regia lui Alexandru Unguru, care spune povestea a două românce aflate în exil în Germania, precum și de o punere în scenă inedită a basmului ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, de Petre Ispirescu.

Din program face parte și un concert de pian, în interpretarea tinerilor pianiști Ștefan Prețuleac și Andrei Preda.

În cadrul Festivalului Filmului Românesc vor fi prezentate anul acesta filme precum lungmetrajele ”Câini”, debutul regizorului Bogdan Mirică, ”Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, ”Miracolul din Tekir”, de Ruxandra Zenide, sau scurtmetrajele ”O noapte în Tokoriki” de Roxana Stroe, și ”4:15 PM — Sfârșitul lumii” de Gabi Virginia Sarga și Cătălin Rotaru.

Zilele Culturii Române la Munchen reprezintă o manifestare organizată de către asociația Ge-Fo-Rum din Munchen, cu participarea Institutului Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin, în baza unui parteneriat de tradiție. Printre partenerii festivalului se numără de asemenea Filmmuseum Munchen, Referatul pentru Cultură al Capitalei de Land Munchen, Cancelaria de Stat a Bavariei, Consulatul României la Munchen și Centrul Național al Cinematografiei București.