Papa Francisc va participa la pelerinajul de la sanctuarul catolic de la Fatima din mai 2017

Papa Francisc va participa anul viitor la celebrul pelerinaj de la sanctuarul catolic de la Fatima, la 12 și 13 mai, cu ocazia centenarului aparițiilor Fecioarei Maria care au făcut celebră această localitate din centrul Portugaliei, a anunțat joi președinția țării, potrivit AFP.

La începutul lunii octombrie, Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, a confirmat că se va deplasa în Portugalia în cursul anului viitor, însă „doar la Fatima”, spre deosebire de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea care, în 2010, a efectuat vizite și în capitala Lisabona și Porto, un mare oraș din nordul țării.

Chestionat anterior de jurnaliști cu privire la viitoarele sale călătorii, Papa a declarat că în 2017 va merge „aproape sigur” în India și Bangladesh și într-o țară africană pe care nu a ales-o încă, amintind și Franța, însă într-o manieră evazivă, după cum menționează sursa citată.

După Papa Paul al VI-lea în 1967 și Papa Ioan Paul al II-lea în 1982, Papa Benedict al XVI-lea a fost cel de-al treilea suveran pontif care a participat la pelerinajul de la sanctuarul catolic de la Fatima unde a fost întâmpinat de circa 500.000 de credincioși.

Suveranul pontif a anunțat încă de anul trecut că dorește să participe în 2017 la marele pelerinaj anual de la Fatima, localitate aflată la 130 de kilometri de Lisabona.

La ceremonia de anul acesta, episcopul de Fatima, Antonio Marto, a îndreptat un gând către „dragul nostru Papă Francisc”. „Vrem să îl salutăm de aici și să îi spunem că ne bucurăm dinainte de vizita sa”, a spus acesta în fața mulțimii de pelerini.

Conform tradiției catolice, Fecioara Maria ar fi apărut de șase ori în fața a trei tineri păstori în anul 1917, prima oară la 13 mai.