Brașov: De două ori mai mulți turiști în Poiană, de la începutul sezonului, decât iarna trecută

 

Peste un milion de treceri pe la turnicheții mijloacelor de transport pe cablu din Poiană s-au înregistrat de la începutul sezonului 2016-2017 până în 29 ianuarie inclusiv, de două ori mai multe decât în aceeași perioadă a sezonului 2015-2016, a informat luni, biroul de presă al Primăriei Brașov.

„În sezonul de iarnă 2016-2017, până în data de 29 ianuarie inclusiv, au fost 1.148.746 de treceri pe la turnicheții mijloacelor de transport pe cablu, comparativ cu iarna trecută, când la aceeași dată, au fost înregistrate un număr de 635.685 de urcări. Unul dintre motive a fost faptul că sezonul de schi în 2015 a început în 22 decembrie, iar în acest sezon, în opt decembrie, astfel că în luna decembrie 2015 au fost înregistrate 102.239 de treceri, iar în luna decembrie 2016 au fost înregistrate 400.244 de urcări. Un alt motiv a fost faptul că în sezonul 2016-2017 funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale și vremea favorabilă a făcut ca întreg domeniul schiabil să ofere condiții foarte bune pentru schiat, iar numărul turiștilor a fost în continuă creștere”, potrivit sursei citate.

Toate pârtiile de pe domeniul schiabil sunt în condiții foarte bune, stratul de zăpadă fiind de 120 de cm în partea superioară a domeniului schiabil și între 80—120 de cm în partea inferioară a acestuia, starea zăpezii fiind una foarte bună. Temperatura înregistrată luni după-amiază în stațiune a fost de zero grade Celsius, urmând să se înregistreze în noaptea de luni spre marți minus 10 grade Celsius, potrivit prognozei meteo.

Turiștii care ajung în Poiană au la dispoziție de la sfârșitul anului trecut un Centru de agrement, care beneficiază de un club de bowling cu o capacitate de 180 de persoane, opt piste profesioniste de bowling și trei mese de biliard, o sală de jocuri pentru copii care conține jocuri electronice,simulatoare, mese de minihochey, minifotbal, minibowling, o sală de cățărare cu suprafața de 250 de mp, cun pereți de escaladă pentru trei tipuri de dificultate, o sală multifuncțională, spații de recreere, spațiu expozițional.