Opera din Viena bate recordul la vânzările de bilete cu 34,8 milioane de euro

Opera din Viena a bătut recordul la vânzările de bilete pentru sezonul 2015/2016 înregistrând încasări de 34,8 milioane de euro, cu 2,07 la sută mai mult decât în perioada anterioară, a informat teatrul vienez într-un comunicat citat de EFE.

Opera din Viena, unul din locurile cele mai vizitate din capitala austriacă, a avut o ocupare a locurilor de 98,59 la sută în sezonul precedent.

În total 610.516 de persoane au asistat la cele 394 spectacole de operă, balet sau concerte, care au fost prezentate în sezonul trecut.

Cifrele bune privind ocuparea locurilor s-au menținut și în actualul sezon până în februarie, cu o medie de 98,84 la sută, încheie EFE.